Finanţatorul Universităţii Craiova, Adrian Mititelu, a declarat după victoria cu Jiul că meritul principal pentru revirimentul echipei este al jucătorilor şi nu al antrenorului Florin Cioroianu, deşi acesta este neînvins de la preluarea grupării din Bănie. „Cele patru victorii consecutive nu se datorează în principal lui Cioroianu, pentru că nu el a stat în poartă şi nu el a jucat pe teren. Jucătorii sunt artizanii acestei reveniri, ei trebuie scoşi de fiecare dată în faţă“, a spus Mititelu.
Acesta s-a declarat mulţumit de evoluţia echipei, iar în ceea ce priveşte retrogradarea, care ameninţa la un moment dat Ştiinţa, patronul Universităţii a spus că nu a avut emoţii, chiar dacă alb-albaştrii au început returul foarte slab. „A fost un meci destul de greu pentru noi, din cauza tacticii pe care Jiul a adoptat-o, dar ne-am descătuşat după primul gol şi am arătat că ştim să jucăm fotbal. Nu am avut niciodată emoţii în privinţa retrogradării, chiar dacă am făcut o serie de rezultate proaste. Am tras doar o sperietură, dar nu m-am temut niciodată cu adevărat“, a mai spus Mititelu. Finanţatorul grupării oltene nu a uitat să-i laude pe foştii „studenţi“ Apetri, Stemat şi Trăistaru, despre care a precizat că „au fost cei mai buni jucători ai Jiului“.
Jucătorii Craiovei, în prim-plan
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei