Acum ai ocazia să îţi spui părerea despre ce se întâmplă în sportul românesc sau internaţional. Transmite comentariul tău la [email protected], pe pagina www.gds.ro, sau la tel. 0251/412.146.
Kalle
În timp ce alţii îşi măsoară forţele în meciuri de prezentare adevărate cu Benfica sau Fiorentina, noi îi aducem pe cei de la Caracal!!! O nouă dovadă a incapacitaţii manageriale a actualei conduceri şi a faptului că Universitatea de azi nu mai prezintă atracţie pentru nici o echipă serioasă decât în mintea lui Mititelu. Mai bine jucam cu Primăvara, că rezultatul oricum era acelaşi: o victorie la scor şi un joc extraordinar al băieţilor, urmate de un cor de elogii în fiţuica lui Mititelu. Aşa că, bravo băieţi! Felicitări de pe acum pentru frumoasa victorie pe care o veţi obţine sâmbătă şi nu uitaţi să-i mulţumiţi patronului că v-a găsit o echipă care nu o să vă pună probleme nici dacă aţi vrea voi! Cine oare va mai putea contesta valoarea voastră după senzaţională victorie de sâmbătă seară în faţa galactico-extratereştrilor de la Caracal? Încă o dată felicitări patronului pentru reuşita perfectării acestui supermeci cu final ştiut de pe acum!
Suporter
CFR Cluj – Benfica Lisabona?, U Craiova – FC Caracal!! Craiova, în ultimul meci de pregătire şi de prezentare a echipei, a ales să joace în faţa propriilor suporteri cu FC Caracal, o echipă bună, apropiată de valoarea Craiovei, dar dacă se doreşte participarea în cupele europene trebuia să întâlnească echipe puternice, cum ar fi FC Coţofenii din Dos sau FC Ariciul fără Ţepi.
Geo
Sunt apropiat al echipei Sportul Studenţesc. Nişte minciuni că am refuzat amicalul cu Craiova! Am cerut cazare, dacă jucam la 22.30, cum vor dumnealor. Nu puteam pleca acasă la 1.00 noaptea, cu jucătorii frânţi de oboseală. Dar ei au văzut doar interesul lor, să joace la ora de începere a primei etape. Nu cred că n-aveau bani pentru o noapte de cazare şi o masă. Craiova are hoteluri, dar n-are clienţi, deci găseau şi cazare în cinci zile. Şi, sincer, cred că ne-au refuzat să nu se facă de râs printr-o înfrângere. La cum joacă Craiova, nici că pot sau puteau să ne bată. Aşa am simţit refuzul lor, frică de înfrângere şi apoi de fani. Aceasta este adevărul pur. Succes cu Caracalul le doresc.
Notă: GAZETA de SUD nu este responsabilă juridic pentru conţinutul textelor de mai sus.