În aşteptarea atacantului de la Dinamo, gruparea din Zăvoi a obţinut semnăturile lui Bucă şi Şerban.
CS Municipal este în tratative cu Dinamo Bucureşti pentru împrumutul atacantului francez Jean Philipe Mendy, care a mai fost câteva săptămâni şi la Ceahlăul Piatra Neamţ. Francezul era dorit şi de Dacia Mioveni, dar se pare că formaţia care a promovat în dauna vâlcenilor a renunţat după ce a aflat că Mendy are probleme medicale. Directorul sportiv al CSM nu infirmă, dar nici nu confirmă ştirea: „Orice este posibil. Oricum, mai aşteptăm fotbalişti la negocieri, este posibil să mai vină şi de la Dinamo“. Tot de la campioana României ar putea ajunge în Zăvoi şi portarul Posteucă.
Atacantul Bucă şi mijlocaşul central Şerban, ambii de la echipa bucureşteană „1 Decembrie“, au semnat contracte cu formaţia din Zăvoi, ambii fiind doriţi de tehnicianul Marian Bondrea. Municipalii se reunesc astăzi, la ora 14.00, la Râmnicu Vâlcea, şi vor intra în regim de semicantonament până la debutul campionatului.