13.6 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMutu a început seria golurilor

Mutu a început seria golurilor

Mutu a început cu dreptul sezonul 2007/2008 şi a marcat al doilea gol al echipei sale, Fiorentina, în victoria cu 3-1 în faţa lui Empoli.

Adrian Mutu, cel mai bun jucător străin din Serie A în sezonul trecut, a ţinut să-şi treacă numele pe lista marcatorilor încă din prima etapă a noului campionat. Echipa sa, Fiorentina, a învins pe teren propriu cu scorul de 3-1 pe Empoli, iar „Briliantul“ a marcat golul de 2-0 în minutul 63, cu un şut plasat, după o eroare a fundaşului advers Tosto, care a ieşit târziu la ofsaid şi l-a lăsat pe român în poziţie regulamentară. Pazzini deschisese scorul în minutul 56. Al treilea gol al toscanilor a fost marcat în minutul 70 de Montolivo, care a fost desemnat cel mai bun jucător de pe teren. Saudati a salvat onoarea oaspeţilor în ultimul minut de joc. Mutu a primit pentru evoluţia sa de pe „Artemio Franchi“ nota 6,5 de la agenţia Datasport, care a punctat: „Românul nu a părut a fi în formă, a greşit destule pase. Are totuşi meritul că a dus scorul la 2-0“. Mutu a jucat până în minutul 75, când i-a luat locul Christian Vieri.
La sfârşitul meciului, internaţionalul român s-a plâns de faptul că la ora disputării meciului temperatura la Florenţa a fost foarte ridicată: „În următoarele zile vom analiza şi ceea ce nu a mers astăzi. Am făcut şi greşeli. Cu siguranţă, căldura ne-a împiedicat să facem spectacol. Trebuie să facem ceva, să schimbăm ora de start a partidelor, altfel nu vom putea să alergăm nici măcar o oră. Cred că au fost cinci minute în care eu nu am mai văzut nimic, iar în 75 de minute de joc am slăbit trei kilograme şi jumătate“.

Chivu, doar un sfert de oră

În alt meci, noua echipă a lui Cristi Chivu, Inter Milano, nu a reuşit decât o remiză pe teren propriu cu Udinese. Gazdele au deschis scorul prin Stankovic în minutul 9 şi au rămas în inferioritate în minutul 56, când portarul Julio Cesar a primit cartonaş roşu pentru un fault comis în afara careului. În locul acestuia a intrat Toldo, care în minutul 92 a fost învins de coechipierul său Ivan Cordoba, columbianul respingând greşit în propria poartă o centrare a oaspeţilor. Chivu a fost rezervă la gazde din cauza unei răceli, a intrat pe teren în minutul 73, în locul francezului Olivier Dacourt, şi a fost folosit pe postul de mijlocaş. Cotidianul Il Giornale i-a acordat lui Chivu nota 6 şi a scris despre fundaşul român că a „muncit cu personalitate la mijlocul terenului“.

Codrea a pierdut acasă

Alt jucător român din Serie A, mijlocaşul Paul Codrea, a fost rezervă în partida pe care echipa sa, AC Siena, a pierdut-o cu 2-1 pe teren propriu în faţa grupării Sampdoria Genova. Bellucci (’34) şi veteranul Vincenzo Montella (’86) au marcat pentru „blucerchiati“, în timp ce reuşita echipei din regiunea Toscana a purtat semnătura lui Corvia (’68). Codrea a fost introdus de antrenorul Andrea Mandorlini în minutul 75, în locul lui Jarolim, iar agenţia Datasport l-a notat cu 6.
Deţinătoarea trofeului Ligii Campionilor, AC Milan, s-a impus clar, cu 3-0, pe terenul nou-promovatei Genoa. Toate cele trei goluri ale „rosso-nerilor“ au fost marcate în prima repriză de Ambrosini (’21) şi Kaka (’44, ’45 p).
Altă formaţie care a reuşit să acceadă în acest an în Serie A, Napoli, s-a recunoscut învinsă în faţa propriilor fani în partida cu Cagliari, scor 0-2, pentru sarzi punctând Matri (’49) şi Foggia (’59, p). Fosta echipă a lui Cristi Chivu, AS Roma, s-a impus în Sicilia, la Palermo, cu 2-0 (Mexes ‘3, Aquilani ’72). Românul Adrian Piţ nu a fost convocat de antrenorul Luciano Spalletti pentru acest meci.

Serie A, etapa I

Rezultatele înregistrate în prima etapă a campionatului Italiei: Lazio – Torino 2-2, Juventus Torino – Livorno 5-1, Inter Milano – Udinese 1-1, Genoa – Milan 0-3, Napoli – Cagliari 0-2, Fiorentina – Empoli 3-1, Parma – Catania 2-2, Siena – Sampdoria 1-2, Reggina – Atalanta Bergamo 1-1, Palermo – AS Roma 0-2.
Etapa viitoare: Empoli – Inter Milano, Cagliari – Juventus Torino, AS Roma – Siena, Torino – Reggina, Catania – Genoa,  Atalanta Bergamo – Parma, Udinese – Napoli, Livorno – Palermo, Sampdoria Genova – Lazio, Milan – Fiorentina.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

1 COMENTARIU