Corn şi lapte, oficial prin LEXISTAR
Gorj. SC LEXISTAR se va ocupa oficial de distribuirea laptelui şi a cornurilor în şcolile din judeţul Gorj. Până în prezent, SC LEXISTAR distribuia cele două produse în şcoli, în baza unui contract provizoriu semnat cu consiliul judeţean. În urma unor contestaţii şi a unor probleme procedurale, licitaţia, câştigată iniţial de LEXISTAR, a fost repetată, însă cu un singur competitor, alte firme nedorind să intre în competiţie. În urma licitaţiei electronice de ieri, societatea cu sediul în Gorj a fost desemnată să se ocupe în mod oficial de distribuirea laptelui şi a cornurilor pentru cei peste 30.000 de elevi din Gorj. Valoarea contractului este de 4,6 milioane de lei, iar a unui pachet de 1,04 lei, inclusiv TVA.
Eugen MĂRUŢĂ
Dansatoare la meciul Drobeta – Ceahlăul
MEHEDINŢI. La pauza meciului Drobeta – Ceahlăul, din Cupa României la Fotbal, cei aproape 5.000 de spectatori au avut o surpriză de proporţii când pe gazonul stadionului municipal a apărut o trupă de brazilieni, care au dansat şi am cântat. Dansatoarele de samba au atras privirile bărbaţilor care, pentru câteva minute, au uitat de fotbal. Frumoasele braziliene au avut şi un slogan:„Am venit cu formele noastre, să se uite ai lui Pinalti ca la astre. Am venit cu avionu’ şi maşina să susţinem pe Drobetina“. Cu toate acestea, nici dansurile provocatoare şi nici cântecele nu au împiedicat echipa Ceahlăul Piatra Neamţ să câştige cu scorul de 3-1 în faţa severinenilor.
Alin GHICIULESCU
Poliţiştii comunitari din Târgu Jiu primesc salariile cu întârziere
Gorj. Poliţiştii comunitari din Târgu Jiu îşi primesc salariile cu întârziere din cauza problemelor financiare cu care se confruntă instituţia. Ion Tudor, directorul Poliţiei Comunitare din Târgu Jiu, recunoaşte că, uneori, salariile se acordă cu întârzieri cuprinse între câteva zile şi peste o săptămână: „Ne bazăm pe banii viraţi de Primăria Târgu Jiu pentru serviciile prestate. Prima dată trebuie să plătim contribuţiile la bugetul statului şi apoi acordăm salariile. Se mai întâmplă să primim şi noi banii cu întârziere şi, din acest motiv, salariile se acordă mai târziu faţă de termenul prevăzut. Sunt greutăţi, dar încercăm să le rezolvăm“. Mai mulţi poliţişti comunitari s-au plâns că nu şi-au mai primit salariile de câteva luni, dar Ion Tudor a precizat că o asemenea situaţie nu există.
Andrei IONESCU
Fals cioban, hoţ de meserie
Gorj. Un bărbat a fost deferit justiţiei de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu, sub acuzaţia de furt calificat. Anchetatorii au stabilit că Laurenţiu Niculescu a ajuns, împreună cu prietena sa, la o stână din comuna Fărcăşeşti, sub pretextul că vrea să se angajeze cioban. Noaptea, individul a intrat în camera unde dormea gazda şi a sustras un telefon mobil. Apoi şi-a luat consoarta şi au părăsit stâna, urmând ca a doua zi să schimbe telefonul mobil cu altul, ce aparţinea fratelui său. Dacă va fi găsit vinovat Niculescu riscă să ajungă după gratii.
Romeo IONETE
Cadavru găsit pe calea ferată
Gorj. Un bătrân a fost găsit mort ieri-dimineaţă pe linia de tren ce face legătura între municipiul Târgu Jiu şi Petroşani, în apropierea staţiei Bumbeşti. În jurul orei 8.00, lucrătorii feroviari care făceau revizia la calea ferată au descoperit corpul uman la câteva sute de metri de staţie. Săndel Catrina, revizor de cale ferată în cadrul CFR, a anunţat imediat poliţia. Criminaliştii au aflat că bărbatul murise de câteva ore şi se numea Ion Băieşu, de 76 de ani, din comuna Teleşti – Gorj. Nu este exclus ca bătrânul să fi căzut din tren sau să fi fost acroşat de unul în timp ce se afla în preajma liniei ferate.
Romeo IONETE