Handbal (f), „Cupa 1 Decembrie“. Kozma vrea titlul cu tineretul
Astăzi, la Brăila, va debuta „Cupa 1 Decembrie“. România va fi reprezentată de echipa naţională de tineret, pregătită de slătineanul Gavril Kozma, şi HC Dunărea Brăila. „Pentru mine este mai importantă evoluţia jucătoarelor nou-venite la naţională. Este printre ultimele turnee la care luăm parte şi la care am posibilitatea de a experimenta formule de joc. Asta nu înseamnă că nu vom încerca să câştigăm şi această competiţie“, a spus Kozma. Alături de cele două vor mai fi prezente la Brăila şi reprezentativele de tineret ale Spaniei şi Norvegiei. Iniţial fusese invitată şi naţionala Macedoniei, dar din motive necunoscute a anunţat că nu mai poate veni în România. Nucleul naţionalei este format în jurul unor jucătoare din Oltenia: Adriana Ţăcălie, Mihaela Teodorescu, Daniela Băbeanu şi Alina Bratu (CS Oltchim, ultimele trei fiind împrumutate la diverse cluburi din ţară), Patricia Vizitiu (Rulmentul Braşov), plecată şi ea de la Râmnicu Vâlcea. Acestora li se vor alătura jucătoarele de la LPS Slatina, Cristina Zanfir, Maria Simion, Constantina Brânzan şi Laura Seitan. Iată programul complet al competiţiei: astăzi: România – HC Dunărea Brăila, Norvegia – Spania; mâine: Spania – Dunărea Brăila, România- Norvegia; duminică: Norvegia – Dunărea Brăila, România – Spania.
Handbal (m), Divizia A. Iar ne-a bătut Piteştiul
Handbaliştii de la CS Universitatea nu au reuşit să smulgă nici un punct liderei seriei, CS H&V Piteşti. Elevii antrenorilor Paul Stuparu şi Cătălin Popescu au fost învinşi joi seară, pe teren propriu, de piteşteni cu scorul de 34-27 (15-10), într-o partidă contând pentru etapa a cincea din returul I. Faţă de meciul tur, când au pierdut cu 42-22, oltenii au jucat joi mult mai curajos, dar diferenţa de valoare între cele două formaţii şi-a spus cuvântul. Principalii marcatori pentru CS Universitatea au fost Mincan (10 goluri), Şerban (4), Pascu, Bîrlogeanu, Cordescu (fiecare câte trei goluri). În urma acestui eşec, al patrulea din acest sezon, craiovenii se menţin pe locul trei în Divizia A, cu 16 puncte. Etapa viitoare este programată miercurea viitoare, iar CS Universitatea va juca în deplasare cu Petrolul Lukoil Teleajen Ploieşti.
Baschet (m), Divizia A. Va fi greu pe Bega
BC Râmnicu Vâlcea va întâlni astăzi, de la ora 18.00, pe ELBA Timişoara. Partida de pe Bega, contând pentru etapa a zecea, se anunţă destul de dificilă pentru elevii lui Cristi Achim. Chiar dacă traversează o perioadă ceva mai grea, doar patru victorii în nouă etape, echipa bănăţeană rămâne favorită la un loc pe podium. Echipa pregătită de Achim mai are de disputat, până la finalul turului, patru partide, toate acestea fiind programate în deplasare, cu ELBA (astăzi), Târgu Mureş (8 decembrie), Gaz Metan Mediaş (15 decembrie) şi BC Târgovişte (19 decembrie). „Dacă vom reuşi să mai obţinem cel puţin o victorie din patru posibile putem spera la play-off“, a punctat Achim.
Baschet (f), Divizia B. Primul turneu, la Vâlcea
Echipa feminină de baschet SCM-CSS Universitatea Craiova debutează astăzi în Divizia B. Primul turneu din cele patru programate în faza I se va desfăşura la Râmnicu Vâlcea, iar pe lângă echipa din Bănie vor mai participa alte patru formaţii: CSM Satu Mare, LPS Alba Iulia, BC Sirus Târgu Mureş şi BC Niţulescu Râmnicu Vâlcea. SCM-CSS Universitatea Craiova este antrenată de soţii Liviu şi Daniela Manea, iar toate jucătoarele din lot sunt junioare. Obiectivul formaţiei oltene este destul de îndrăzneţ – promovarea în Divizia A. Despre turneul de debut, dar şi despre acest sezon, antrenorul Liviu Manea a spus ieri: „La primul turneu vrem să câştigăm toate meciurile, iar ca obiectiv pentru acest an ne-am propus promovarea. Nu va fi uşor. Avem o echipă de junioare, dar sunt foarte talentate“. Trei dintre baschetbalistele craiovene fac parte din lotul naţional al României Under 16: Adelina Ştefan, Laura Lungu şi Andrea Gligă. În afară de ele, din echipa SCM-CSS Universitatea Craiova mai fac parte Georgeta Ştefan, Andra Haas, Adina Pop, Alina Funieru, Iuliana Seliştean, Carmen Boncioc, Elena Dragotă, Andra Manea, Roxana Constantinescu. Oltencele vor juca astăzi de la ora 18.00 cu CSM Satu Mare, în Sala „Capela“ a Colegiului Naţional „Mircea cel Bătrân“, sâmbătă au programate două meciuri, cu LPS Alba Iulia şi BC Sirus Târgu Mureş, iar duminică vor înfrunta BC Niţulescu Râmnicu Vâlcea. Gazda turneului, BC Niţulescu, va întâlni astăzi, de la ora 19.30, pe LPS Alba Iulia. Faza I a Diviziei B se va încheia în martie 2008. O lună mai târziu este programat turneul final, iar în mai 2008 va avea loc turneul de baraj la care vor participa şi echipele de pe locurile 11-12 din Divizia A.