11.4 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportÎncă un pas pentru România

Încă un pas pentru România

Tricolorele joacă sâmbătă împotriva Spaniei şi speră la a cincea victorie de la mondiale.

Succesul contra Coreei din prima etapă a Grupei M2 a propulsat România pe poziţia a doua a clasamentului, la egalitate de puncte cu Germania (patru), dar cu un golaveraj inferior. Şi celelalte două partide ale seriei s-au terminat cu rezultate normale, nemţoaicele trecând la pas, scor 30-25, de Spania, iar Ungaria învingând greu, scor 28-26, Polonia. După o zi de pauză, elevele lui Gheorghe Tadici şi Dumitru Muşi vor întâlni la Dijon naţionala Spaniei, formaţie calificată cu un singur punct din grupele preliminare. Pentru iberice va fi o ultimă şansă de a mai spera la calificarea în sferturile de finală ale mondialelor franceze, în timp ce tricolorele pot deveni liderele grupei în cazul unui nou succes. Celor doi tehnicieni le va fi destul de greu să stabilească primul „şapte“ al întâlnirii, având în vedere că Narcisa Lecuşanu şi Aurelia „Mica“ Brădeanu au jucat impecabil contra Coreei, deşi nu au început partida ca titulare.
În derbiul etapei a doua, Germania va întâlni Ungaria, un eventual rezultat de egalitate fiind numai bun pentru românce, în timp ce în al treilea meci Coreea şi Polonia îşi vor disputa penultimul loc al grupei.

Optimism în tabăra română

Succesul contra Coreei a readus optimismul în tabăra României. Dacă după primele partide oficialii şi handbalistele au avut declaraţii prudente, acum, toată lumea vorbeşte de finala din 17 ianuarie. „Paradoxal, fetele sunt mai liniştite decât antrenorii şi suporterii. Sunt concentrate şi asta e bine. Vârful de formă trebuie să-l atingă la meciul eliminatoriu din 13 decembrie. Oricum, fetele au toate condiţiile pentru a juca finala“, a spus preşedintele FRH, Cristian Gaţu. Gheorghe Tadici crede că formaţia pe care o antrenează poate ajunge în semifinale: „Este foarte bine că în echipa României sunt soluţii şi mai ales că joacă 60 de minute pentru victorie. Avem patru meciuri şi patru victorii şi ne dorim să urcăm valoric pentru partida dificilă din sferturi şi cred că, dacă vom reuşi să câştigăm acolo, vor urma semifinalele“. Cea mai bună jucătoare a meciului contra Coreei, Luminiţa Huţupan, a spus, la finalul celor 60 de minute: „Echipa României a arătat în acest meci că poate să învingă şi că are valoare. Suntem trei portari foarte valoroşi şi recunosc că eu, în precedentele trei partide, nu am reuşit să-mi fac datoria din cauza unei accidentări. Acum m-am simţit bine şi mi-am făcut datoria“. Căpitanul tricolorelor, Steluţa Luca, îşi aminteşte de turneul final de acum doi ani, când România a ieşit vicecampioană mondială în Rusia: „Sper în îmbunătăţirea jocului nostru. România poate mult mai mult. În meciul contra Coreei am arătat că suntem o echipă. Important este să joace toată echipa. Vrem să arătam ca formaţia din 2005 şi în primul rând să fim o echipă“.

Gatzel a intrat în luptă

După partidele din Grupa D preliminară, Gheorghe Tadici a luat decizia la care se aştepta toată lumea. Selecţionerul a aruncat-o în luptă şi pe centrul Roxana Gatzel, rezerva lotului în meciuri, în tribună luând loc băimăreanca Balint, care nu a convins în minutele în care a jucat. Chimista Gatzel revine la naţionala României după o pauză de mai bine de şase luni şi se va lupta pentru titularizare cu Aurelia Brădeanu şi Valentina Beşe, dar ambele jucătoare pot juca şi pe postul de inter.
După succesul contra vicecampioanei olimpice, Coreea, naţionala feminină a României a primit laude din toate părţile. Grit Jurack, vedeta Germaniei, crede că tricolorele sunt favorite la câştigarea Grupei M2, în timp ce selecţionerul Ungariei, Andras Nemeth, a declarat că România va cuceri cu singuranţă o medalie. Interesant este că ungurul, învins de Oltchim în semifinalele Cupei Cupelor (Nemeth a fost antrenorul lui FTC), spusese înainte de debutul mondialelor că româncele nu se vor putea clasa mai sus de locul VI.

Grupa M2

Etapa I: România – Coreea 31-27, Germania – Spania 30-25, Polonia – Ungaria 26-28.
Clasament:
1. Germania 2 2 0 0 62- 51 4
2. România 2 2 0 0 69- 60 4
3. Ungaria 2 1 1 0 54- 52 3
4. Spania 2 0 1 1 56- 51 1
5. Polonia 2 0 0 2 59- 66 0
6. Coreea 2 0 0 2 53- 63 0
Etapa viitoare (sâmbătă): Germania – Ungaria (ora 15.30), Polonia – Coreea (ora 17.30), România – Spania (ora 19.30).

CM din Franţa

Sala Sporturilor din Dijon, sâmbătă, ora 19.30 (TVR 2).
Formaţii probabile:
România: Huţupan – Maier, Luca, Gâlcă, Beşe, Meiroşu, Nechita. Antrenor: Gheorghe Tadici.
Spania: Elejaga – Martin, M. Fernandez, Mangue, I. Fernandez, Oncina, Aguilar. Antrenor: Jorge Duenas de Galarza.
Vor arbitra: G. Borg, O. Buy (Franţa).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS