4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte ştiri

Mii de copii din Gorj beneficiază de alocaţia de stat

GORJ. Direcţia de Muncă şi Protecţie Socială (DMPS) Gorj va plăti, în luna februarie a acestui an, alocaţii de stat aferente lunii ianuarie. Suma totală depăşeşte trei milioane de lei. Potrivit datelor statistice ale DMPS Gorj, 64.955 de copii cu vârste de peste doi ani beneficiază de alocaţia de stat. Dintre aceştia, peste 810 au handicap, iar alocaţia lor este de 64 de lei lunar, dublă faţă de cea a unui copil fără handicap. Peste 6.270 de copii, cu vârste de până la doi ani sau trei ani în cazul celor cu handicap, care beneficiază de această alocaţie, vor primi drepturile a căror valoare totală este de peste un milion de lei. Fiecare micuţ primeşte lunar suma de 200 de lei.

Mihaela Floroiu

Opt lucrări de
regularizare a unor râuri

GORJ. Opt lucrări de regularizare a unor cursuri de apă se vor efectua, în acest an, în judeţul Gorj, prin programul Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile. Valoarea investiţiilor se va ridica la peste 11 milioane de lei. Obiectivele vizează regularizarea, reabilitarea şi amenajarea unor albii de râuri, precum: Jiul, Gilortul, Rasova, Amaradia, Şuşiţa şi Galbenu. Lucrările au ca scop diminuarea efectelor inundaţiilor şi vor consta în executarea a peste 62 de kilometri de regularizări, amenajări şi recalibrări albie, ziduri de sprijin, praguri de fund şi consolidări ale malurilor râurilor amintite. Investiţiile se vor desfăşura pe teritoriul localităţilor Novaci, Băleşti, Bustuchin, Ursaţi, Baia de Fier, Târgu Cărbuneşti, Andreeşti, Turceni, Ioneşti, precum şi în zona Mănăstirii Lainici, situată pe Defileul Jiului.

Andrei IONESCU

Mai puţine viroze

GORJ. La începutul acestei săptămâni, în unităţile spitaliceşti din judeţul Gorj au fost diagnosticate peste 960 de persoane cu viroze respiratorii. Potrivit medicului Mariana Sfichi, directoarea Autorităţii de Sănătate (ASP) Gorj, sunt mai puţine cazuri de viroze, comparativ cu perioada precedentă. „Săptămâna trecută au fost înregistrate peste 1.020 de viroze. Cred că numărul acestora va creşte în perioada care va urma. Oamenii trebuie să evite contactul cu persoanele bolnave. De asemenea, trebuie să se spele cât mai des pe mâini. Persoanele bolnave trebuie izolate sau spitalizate“, a declarat Mariana Sfichi.

Mihaela FLOROIU

Căutat de poliţie pentru trafic de mercur

Un bărbat de 33 de ani din Brad, judeţul Hunedoara, este dat în urmărire generală de către poliţişti. Ionel Farkaş a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara în luna iulie 2007 la patru ani de detenţie, pentru trafic de mercur. „S-a reţinut în sarcina sus-numitului faptul că, împreună cu Ion S., în prezent încarcerat, a încercat să vândă pe raza oraşului Simeria, în 2006, o cantitate de mercur, pe care susţin că au găsit-o. În luna septembrie 2007 a fost dat în urmărire naţională, întrucât a dispărut de la domiciliu“, a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Poliţiştii le sugerează celor care îl cunosc pe Farkaş şi ştiu unde se află acum să se adreseze celui mai apropiat post de poliţie sau să sune la 112.

Diana MITRACHE

Bibliotecă în Centrul Militar

Biblioteca pentru Copii şi Tineret din municipiul Târgu Jiu s-ar putea muta, în acest an, într-un spaţiu din cadrul Centrului Militar Judeţean. Conducerea Consiliului Judeţean Gorj studiază această variantă, după ce clădirea în care funcţionează biblioteca a fost retrocedată de instanţa de judecată către moştenitorii foştilor proprietari.

Andrei IONESCU

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS