4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Scurte ştiri

Catering cu mâncare livrată prin poştă

Gurmanzii din Thailanda îşi vor putea primi în curând mâncărurile preferate prin poştă, informează site-ul 20minutes.fr. Serviciul poştal din această ţară intenţionează să lanseze un nou serviciu, pe care îl va boteza „Miam-Miam“ şi care va funcţiona prin bunăvoinţa şi cu ajutorul marilor restaurante şi al companiilor aeriene low cost. Woodtipong Moleechad, vicepreşedintele Poştei thailandeze, a anunţat că instituţia pe care o reprezintă a purtat deja negocieri cu potenţiali parteneri referitoare la ideea de a organiza un serviciu naţional de livrare la domiciliu a diverselor feluri de mâncare gătită. „Scopul proiectului este acela de a genera o nouă sursă de venituri pentru Poştă“, a declarat Molechaad, anunţând că serviciul de catering „Miam-Miam“ ar putea fi lansat în următoarele luni. Clienţii vor face comanda prin telefon sau prin internet, iar companiile aeriene low cost vor fi cele care vor asigura transportul, în strânsă colaborare cu Poşta.

Vârstnicii japonezi, stimulaţi să renunţe la şofat

Marile companii care au reprezentanţe în Tokio vor începe să ofere compensaţii persoanelor în vârstă care renunţă de bună voie la permisul de conducere, informează Yahoo!News. Această măsură reprezintă un ajutor dat Poliţiei Rutiere, care se confruntă cu un număr din ce în ce mai mare de accidente provocate de şoferii trecuţi de 65 de ani. Există peste 30 de oferte speciale ce se adresează vârstnicilor, printre care cea a unei bănci care acordă împrumuturi cu dobândă mai mică, un magazin care va presta servicii de livrare gratuită la domiciliu şi un hotel care oferă celor de vârsta a treia o reducere de zece la sută pentru mesele servite în restaurantul propriu. Poliţia Rutieră îndeamnă toţi şoferii trecuţi de 65 de ani să renunţe la permisul de conducere. „Dacă nu mai aveţi încredere în propriile abilităţi de a şofa, dacă toţi cei din familie îşi fac griji când ştiu că aţi plecat cu maşina, gândiţi-vă că poate ar fi mai bine să vă predaţi permisul de conducere“, este sloganul campaniei iniţiate de Poliţia Rutieră. Japonia este ţara cu cei mai mulţi locuitori de peste 65 de ani şi se confruntă cu probleme serioase cauzate de şoferii în vârstă, care doar anul trecut au provocat 100.000 de accidente rutiere, aproximativ de două ori mai multe decât în urmă cu zece ani.

Nas de cinci milioane de euro

Compania londoneză „Lloyd“ a asigurat nasul unui celebru producător şi degustător de vinuri pentru suma de cinci milioane de euro, informează site-ul abc.net.au. Titularul poliţei de asigurare, Ilja Gort, proprietarul olandez al fabricii de vinuri Chateau de la Garde din Bordeaux, ce produce vinurile Tulipe, a spus că nasul său este capabil să distingă milioane de mirosuri şi că este cea mai bună garanţie pentru calitatea vinurilor pe care fabrica sa le produce. „Nasul şi simţul olfactiv ale unui producător de vinuri sunt la fel de importante ca şi degetele unui maestru bucătar“, a declarat Jonathan Thomas, reprezentantul companiei de asigurări Watkins Syndicate, care a coasigurat poliţa şi care a fost creată în urma unei colaborări între companiile „Lloyd“, „Allianz Nederland“ şi brokerul britanic „Benfield“. Compania „Lloyd“ este cunoscută nu doar pentru crearea unor poliţe speciale pentru corporaţii uriaşe din întreaga lume, ci şi pentru faptul că a asigurat părţi ale corpului pentru mai multe celebrităţi, începând cu picioarele lui Fred Astaire şi terminând cu mâinile lui Keith Richards, chitaristul formaţiei Rolling Stones.

Kylie Minogue visează la o călătorie în jurul lumii

Kylie Minogue are de gând să meargă într-o călătorie în jurul lumii, imediat după ce va încheia următorul turneu pe care îl are programat, informează site-ul pr-inside.com. Cântăreaţa a revenit pe scena muzicală după ce a încheiat cu succes tratamentul împotriva cancerului la sân, iar acum este pe punctul de a începe cel de-al doilea turneu mondial din ultimii doi ani, însă deja şi-a făcut planuri de vacanţă pentru momentul când va pune capăt seriei de spectacole. „Mi-aş dori ca, după ce turneul se va termina, să îmi iau rucsacul şi să plec prin lume“, a declarat Kylie Minogue entuziasmată. Artista, de 39 de ani, s-a îndrăgostit de turism şi de călătorii în săptămâna de vacanţă pe care şi-a luat-o după ce doctorii au anunţat-o că s-a vindecat. „Când am terminat tratamentul, nu am vrut să mă grăbesc şi să mă avânt în agitaţia din Londra sau din Paris, locurile unde am considerat eu că m-am îmbolnăvit, aşa că am plecat în Sri Lanka. Îmi amintesc că acolo m-am simţit cu adevărat fericită, pentru că m-am putut bucura de linişte şi intimitate. Eram în mijlocul unor oameni care nu mă priveau aşa cum o fac cei de acasă, aveam de-a face cu o naţiune care, măcinată de războiul civil şi distrusă de valurile tsunami, suferise mult mai mult decât mine“, a povestit Kylie Minogue.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS