Educaţie pentru sănătatea oamenilor
Profesorii şi elevii au luat lecţii de sănătate. Grupul Şcolar „Traian Demetrescu“ din Craiova este coordonatorul proiectului „Educaţie pentru sănătatea oamenilor“, care promovează educaţia permanentă. Profesorii, elevii, dar şi orice persoană interesată de domeniul sănătăţii au participat la seminarii, întâlniri cu comunitatea locală şi la un curs interactiv de educaţie. În cadrul acestor cursuri, participanţii au aflat mai multe lucruri despre alimentaţie, consumul de alcool, tutun şi droguri, despre sexualitate şi boli cu transmitere sexuală sau despre sănătatea mediului înconjurător. Medicii, psihologii şi pedagogii care au ţinut aceste cursuri au explicat importanţa deciziilor privind propria sănătate, dar şi pe cea a celor de lângă noi sau a mediului înconjurător. Proiectul „Educaţie pentru sănătatea oamenilor“ a fost realizat în parteneriat cu instituţii de învăţământ din Lituania, Spania şi Turcia şi cu Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică şi Direcţia de Sănătate Publică Dolj.
Crina RAICEA
Pericole pe munte din cauza furtunilor
Traseele montane sunt extrem de periculoase în aceste zile din cauza ploilor şi a furtunilor care au fost anunţate pentru finalul săptămânii. Jandarmii montani din Valea Jiului au emis o avertizare către toate cabanele şi alarmează turiştii să nu se aventureze pe trasee îndepărtate. „Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pentru judeţul Hunedoara avertizare cod portocaliu, fiind prognozate ploi care vor avea şi caracter torenţial, totalizându-se local cantităţi de apă de 50 – 80 l/mp şi izolat peste 80 – 90 l/mp. Pentru prevenirea accidentelor în zonele montane, jandarmii le recomandă turiştilor să nu se aventureze pe trasee fără să fie echipaţi corespunzător, să fie precauţi în alegerea traseelor pe care doresc să le străbată şi să nu se abată de la acestea. Este de preferat ca turiştii să rămână în apropierea cabanelor sau refugiilor şi să evite, pe cât posibil, drumeţiile lungi pe traseele montane“, a precizat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean pentru Jandarmi Hunedoara, Nicolae Răducu.
Diana MITRACHE
Vând jucării ca să trimită copiii săraci în tabără
Elevii de la un liceu din Hunedoara vor să vândă la licitaţie mai multe obiecte personale şi jucării, pentru a le oferi copiilor nevoiaşi de la Centrul de Pedagogie Curativă din Hunedoara posibilitatea de a merge în tabără. Licitaţia va avea loc la Castelul Corvinilor din Hunedoara, la sfârşitul acestei luni, şi cu banii obţinuţi copiii de la Centru vor pleca în vacanţă. „Acţiunea de strângere de fonduri pentru copiii cu nevoi speciale are loc sub egida «Şi ei sunt ca noi», pe 30 mai, la castel. Copiii vor ajunge în tabere, iar colegii lor de la Colegiul Economic «Emanoil Gojdu» din Hunedoara îşi vor vinde creaţiile confecţionate special pentru acest eveniment“, au declarat organizatorii acţiunii.
Diana MITRACHE
Ajutoare din Franţa pentru spitale
Crucea Roşie, filiala Gorj, a primit la începutul acestei săptămâni un tir cu ajutoare constând în materiale sanitare pentru unităţile medicale. Acestea au fost trimise de o fundaţie din Franţa. Grigore Bunăiaşu, directorul filialei gorjene a Crucii Roşii, a precizat că vor fi împărţite spitalelor pături electrice, cuverturi, paturi şi scaune pentru invalizi, 1.200 de biberoane şi diverse echipamente pentru cadrele medicale.
Alin ION