17.6 C
Craiova
vineri, 20 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiova, spre Maxim

Craiova, spre Maxim

Universitatea vrea să-şi continue marşul spre vârful clasamentului, astăzi oltenii lui Mititelu şi Napoli vizând a patra victorie consecutivă.

De ceva vreme, este acreditată ideea că întâlnirile cu echipele catalogate drept „buturugi mici“, cum este şi nou-promovata CS Otopeni, ar da bătaie de cap formaţiilor puternice, astfel că şi Universitatea ar putea avea meci greu în această seară. Argumente? De când la conducerea tehnică a Otopeniului a fost numit fostul antrenor al FC Drobeta, Marian Bucurescu, echipa de la „aeroport“ a devenit incomodă, fiind foarte aproape de o surpriză chiar în Ghencea, acolo unde gazdele au fost conduse de CS Otopeni până în ultimele minute ale meciului, terminat la egalitate, 1-1.

Ştiinţa, de neoprit

Într-un interviu acordat GdS, Bucurescu a afirmat că meciul va fi pe viaţă şi pe moarte. Antrenorul oaspeţilor a mai declarat că el, ca jucător al Sportului, ar fi învins Craiova Maxima, chiar pe „Central“, în primăvara anului fast al oltenilor din Cupa UEFA, 1983, deşi meciul respectiv s-a jucat în 1985.
Şi înaintea partidei de la Mediaş au fost voci, inclusiv din tabăra Ştiinţei, care au afirmat că nou-promovata Gaz Metan va pune probleme oltenilor, că un egal ar fi bun, bla, bla. Cred însă că actuala echipă a Craiovei este chiar în mare formă, iar nou-promovata CS Otopeni nu va rezista iureşului impus de „leii“ alb-albaştri, aşa încât „meci pe viaţă şi pe moarte“ ar putea fi doar dacă Universitatea va trata cu superficialitate această partidă. 
Revenind la meciul de astăzi: Craiova, repet, este pe val, oltenii lui Napoli şi Gane au fost chiar sclipitori în ultima rundă, la Mediaş, iar „puştimea“ din lot visează să calce pe urmele generaţiilor de aur ale Universităţii, unii oameni de fotbal prevăzându-le cariere frumoase lui Găman, Gîngioveanu, Dănănae, Lung Jr. şi ceilalţi, în timp de vedeta Florin Costea este catalogată drept bijuterie. Ştiinţa n-a cunoscut înfrângerea din 13 septembrie (1-3 cu Timişoara), iar o victorie cu Otopeniul ar însemna a patra consecutivă (trei în campionat, una în cupă).
„Nu avem altă variantă decât victoria. Echipa vine după trei succese consecutive în campionat, iar cu încă unul ar fi ceva senzaţional. Dacă Universitatea câştigă jocul cu cei de la Otopeni, nu va mai pierde nici un meci până la finalul turului. Sunt convins că Ştiinţa va învinge mâine (astăzi – n.r.) fără drept de apel“, a afirmat pe site-ul oficial al grupării oltene fostul component al Craiovei Maxima, Aurică Beldeanu, în prezent la departamentul scouting din cadrul clubului. La gazde va reveni Ovidiu Dănănae, în timp ce australianul Dilevski este suspendat.

Liviu Ganea: CS Otopeni este obligată să câştige

CS Otopeni se află în Bănie încă de joi seară. Fostul jucător al Şcolii de Fotbal „Gică Popescu“, Liviu Ganea, vârful de lance al ilfovenilor, a declarat: „Prevăd un meci disputat, care pentru noi este foarte important. Fiecare punct este preţios, aşa că suntem cumva obligaţi să le luăm pe toate trei. Chiar dacă am plecat din Craiova, pentru mine este o partidă normală de campionat în care aş vrea să dau şi gol, pentru că asta-i menirea mea ca atacant. De ce ar trebui să-mi fie frică de o eventuală reacţie a tribunei oltene? Ştiu că la 16 ani, pe când eram la «GP», ar fi trebuit să ajung la Universitatea, dar, din cauza unor neînţelegeri între oficialii cluburilor, nu am îmbrăcat tricoul alb-albastru. În final, am ajuns în Capitală, am jucat pentru Dinamo, iar acum sunt la Otopeni. Asta nu înseamnă că suporterii olteni – pe care îi respect – ar trebui să-mi creeze atmosferă ostilă, nu au motive“. În formaţia lui Bucurescu are drept de joc pentru astăzi Yontcha, suspendat etapa trecută, în timp ce Dancia este incert.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

15 COMENTARII