Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a impus fără probleme, în deplasare, în faţa echipei KZN Slatina, într-un meci restanţă din etapa a unsprezecea a Ligii Naţionale. Elevele lui Ivica Rimanic au bătut cu scorul de 45-19 (23-9) şi continuă să fie lidere în clasamentul Ligii Naţionale cu 22 de puncte, fiind urmate de rivalele de la Rulmentul Urban Braşov, cu 19 puncte, şi de bucureştencele de la Rapid, cu 16 puncte. Printre cele mai bune marcatoare ale partidei s-au numărat Szucs (8 goluri), Ţăcălie (6), Nechita (5), Meiroşu (5) şi Avădanei (5), de la Oltchim, iar de la Slatina s-au remarcat Lazăr (5 goluri), Zamfir (4) şi Drăghici (4). Tehnicianul Oltchimului, croatul Ivica Rimanic, s-a declarat încântat de victoria elevelor sale şi a spus că această partidă a fost un mod bun de pregătire a meciului cu Podravka de la finalul săptămânii. „A fost un antrenament pentru partida de duminică din Liga Campionilor. Chiar dacă suntem matematic calificaţi, vom lua meciul în serios la fel ca şi pe cel de acum, de la Slatina. Ne gândim la trofeu la fel cum se gândesc şi celelalte şapte echipe. Ar fi fantastic să-l câştigăm“, a spus tehnicianul Oltchimului.
Slatina, îngenuncheată
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei