14.5 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRuxandra Dragomir a stabilit echipa pentru Fed Cup

Ruxandra Dragomir a stabilit echipa pentru Fed Cup

Din lot fac parte cele mai bine clasate patru tenismene române în clasamentul WTA, Sorana Cîrstea, Monica Niculescu, Edina Gallovits şi Raluca Olaru.

Ruxandra Dragomir-Ilie, căpitanul echipei României de Cupa Federaţiei (Fed Cup), a anunţat componenţa lotului pentru partidele de la începutul lunii viitoare. Din lot fac parte cele mai bine clasate patru jucătoare române în ierarhia WTA: Sorana Cîrstea (18 ani, numărul 37 WTA), Monica Niculescu (21 de ani, numărul 51 WTA), Edina Gallovits (24 de ani, locul 76 WTA) şi Raluca Olaru (19 ani, locul 131 WTA). România face parte din Grupa Europeană I, meciurile urmând să se desfăşoare în Estonia, la Tallinn, începând cu 2 februarie. Alături de România, vor participa următoarele echipe: Austria, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Danemarca, Estonia, Marea Britanie, Ungaria, Luxemburg, Olanda, Polonia, Slovenia şi Suedia. Cele 15 echipe vor fi împărţite în patru grupe, câştigătoarele acestora urmând să se califice în semifinale. Învingătoarele din cele două semifinale vor merge la barajul pentru Grupa Mondială II.

 

Eliminate de două ori de Serbia

 

În ultimele două sezoane, România a fost oprită de fiecare dată de Serbia. În 2007, la Sofia, sârboaicele au câştigat în semifinale, iar anul trecut s-au impus în meciul decisiv din grupa.

Componenţa celorlalte echipe: Austria: Tamira Paszek, Yvonne Meusburger, Patricia Mayr, Melanie Klaffner; Belarus: Victoria Azarenka, Olga Govortsova, Ekaterina Dzehalevich, Tatiana Poutchek. Bosnia-Herţegovina: Mervana Jugic-Salkic, Sandra Martinovic, Ema Burgic, Dijana Stojic; Bulgaria: Tsvetana Pironkova, Elitsa Kostova, Dalia Zafirova; Croaţia: Jelena Kostanic Tosic, Sanda Mamic, Petra Martic, Ana Vrljic; Danemarca: Hanne Skak Jensen, Caroline Wozniacki, Eva Dyrberg, Mai Grage; Estonia: Kaia Kanepi, Maret Ani, Margit Ruutel, Anett Schutting; Marea Britanie: Anne Keothavong, Melanie South, Elena Baltacha, Sarah Borwell; Ungaria: Agnes Szavay, Greta Arn, Katalin Marosi, Zsofia Susanyi; Luxemburg: Anne Kremer, Mandy Minella, Claudine Schaul, Fabienne Thill; Olanda: Arantxa Rus, Nicole Thyssen, Michelle Gerards, Pauline Wong; Polonia: Agnieszka Radwanska, Marta Domachowska, Klaudia Jans, Alicja Rosolska; Slovenia: Katarina Srebotnik, Andreja Klepac, Masa Zec-Peskiric, Tadeja Majeric; Suedia: Sofia Arvidsson, Johanna Larsson, Sandra Roma, Ellen Allgurin.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS