Cei doi jucători ai Universităţii Craiova ar putea „sări“ din echipa titularilor cu care antrenorul Nicolo Napoli se gândeşte să abordeze returul de campionat.
Ştiinţa a susţinut miercuri seară un joc-şcoală, antrenorul Nicolo Napoli încercând să găsească un prim unsprezece cu care să atace partea a doua a campionatului. Pentru că în Antalya a fost deplasat un lot restrâns şi din cauza unor probleme medicale, s-a jucat zece contra zece. În echipa posibililor titulari au evoluat Lung Jr. – Dănănae, D. Stoica, Rose – Prepeliţă, Şoavă, Gîngioveanu – Dina, Tănasă şi Fl. Costea. În privinţa portarilor, Napoli a decis ca Bornescu să apere la rezerve, pentru a-i da mai mult de muncă.
Din posibila echipă de bază a lipsit fundaşul central Mitchell, care se confruntă cu unele probleme medicale, acuzând dureri musculare la aductori, iar în atac, mai mult ca sigur, Wobay, rămas acasă din cauza problemelor cu viza, îi va lua locul lui Dina. Aceasta ar putea fi şi formula de start în retur, dar, pe parcurs, în ecuaţie vor mai intra, cel puţin în ofensivă, Baird şi Njock, jucători care anul trecut s-au operat la genunchi şi sunt la recuperare în Antalya, respectiv Belgia.
Surprinde, oarecum, dispariţia din primul unsprezece a unor fotbalişti precum Valerică Găman sau Spase Dilevski, însă, în funcţie de forma sportivă de moment şi de formula de joc adoptată de Nicolo Napoli, ei pot reveni oricând în echipă. Trecerea lui Găman pe linie moartă ar fi în dezavantajul echipei, dar şi al jucătorului, care se află în vizorul naţionalei.
Alb-albaştrii vor continua programul cu două antrenamente zilnic până mâine, iar duminică îşi vor demonstra calităţile în faţa nemţilor de la Siegen
(Liga a V-a), în primul amical din Turcia.
Firţulescu şi Buşu, trimişi la mină
Patronul Ştiinţei, Adrian Mititelu, s-a ţinut de cuvânt şi le-a găsit tinerilor Firţulescu şi Buşu echipă pentru a juca meci de meci. Cei doi au fost împrumutaţi până la vară la Jiul Petroşani, formaţie care ocupă locul 12 în seria a doua a ligii secunde, cu 21 de puncte. „Optasem iniţial pentru CSM Vâlcea, mai ales că era vorba de o echipă care luptă pentru promovare, dar şi la Jiul sunt condiţii bune şi cel mai important este că am şanse mult mai mari să joc decât la Universitatea. Sper să mă întorc la vară şi să rămân la Universitatea, pentru că aceasta este echipa la care vreau să joc“, a spus Firţulescu.
La Petroşani ar putea ajunge, până la vară, şi Silviu Lung Jr., în cazul în care Nicolo Napoli îşi va da acceptul. Tânărul portar craiovean are şi el nevoie de meciuri pentru a câştiga experienţă. Prin aducerea belgianului Merlier la Ştiinţa, este puţin probabil că lui Lung junior i se va mai da vreo şansă să apere poarta alb-albaştrilor.
În ceea ce-i priveşte pe Firţulescu şi Buşu, aceştia nu au fost luaţi în cantonamentul din Antalya, iar în ultimele zile s-au pregătit cu echipa-satelit. Trupa antrenată de Fane Crişan are programată astăzi vizita medicală şi va continua pregătirile în Bănie, după care, la începutul lunii februarie, va pleca în Antalya, pentru un stagiu de două săptămâni.