7.3 C
Craiova
sâmbătă, 2 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportIlie Balaci: Returul va fi foarte greu

Ilie Balaci: Returul va fi foarte greu

Managerul general al Ştiinţei speră în calificarea oltenilor în Cupa UEFA, dar avertizează că lupta pentru accederea în cupele europene va fi încrâncenată.

 

– Să înţeleg că lotul cu care antrenorul Napoli a plecat în turneul de pregătire şi jocuri din Antalya este cel cu care Universitatea va aborda returul, adică nu pleacă nimeni şi nici nu mai vine vreun jucător nou?

– Nu ştiu.

– Nu s-a luat nici o decizie în această problemă?

– Deciziile se iau de finanţator.

– Dumneavoastră, ca manager general, aţi girat aducerea la echipă a lui Şoavă şi Merlier?

– N-am nici un amestec în achiziţionarea jucătorilor din această iarnă. Mititelu se consultă cu mine, dar deciziile îi aparţin lui, el este finanţatorul Universităţii.

– Avem o echipă tânără, de perspectivă, dar acum s-a preferat aducerea a doi jucători de 30 de ani. Erau totuşi oportune aceste două transferuri?

– Cred că, într-un fel, am răspuns la această curiozitate.

– Veţi merge la vreun meci de verificare al Universităţii în cele două turnee, din Turcia şi Italia?

– Nu m-am hotărât, nu ştiu dacă voi merge.

Au fost greşeli intenţionate ale arbitrilor în defavoarea Craiovei

 

– Ce credeţi că va fi în retur? Va fi Universitatea învingătoare, adică ne vom califica în Cupa UEFA?

– Sper… În retur va fi însă o luptă grea, chiar foarte grea pentru calificarea în cupele europene.

– Va fi o luptă în care vor fi formaţii ajutate de arbitraj, adică prin mijloace neortodoxe, cum se spune?

– Plecăm la luptă cu echipe de tradiţie, cu echipe puternice şi care probabil vor fi ajutate şi de arbitraj. Situaţia asta este şi în alte campionate, nu numai în România.

– Unele erori de arbitraj în defavoarea Universităţii vi s-au părut intenţionate?

– Aş spune că unele au fost, într-adevăr, intenţionate. Una peste alta, nu avem noi de ce să ne plângem, excepţie făcând greşelile de arbitraj din meciurile Universităţii, cu CS Otopeni, 2-2, de pe „Ion Oblemenco“ şi Vaslui, 1-1, ultima etapă a turului, la Vaslui.

– Presupun că sunteţi la curent cu ultima declaraţie a finanţatorului Ştiinţei, potrivit căreia echipa de astăzi ar fi cea mai puternică de la „Craiova Maxima“ încoace, anulând astfel eventul câştigat de Universitatea în 1991. Cum comparaţi…

– Nu vreau să fac comparaţii, nici alte comentarii. Aşteptăm să vedem rezultatele şi apoi putem vorbi.

– Se va califica naţionala României la Campionatul Mondial din 2010?

– Sincer, nu cred! Mi-ar face însă plăcere să mă duc la un campionat mondial la care să participe România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

8 COMENTARII