„Jose“ a semnat pe un an şi a anunţat că va rămâne la Universitatea până când echipa din Bănie va câştiga un trofeu.
Universitatea Craiova a realizat ieri ultimul transfer din acest debut de campionat, mijlocaşul Eugen Trică (33 de ani) semnând pe un sezon cu gruparea din Bănie. „Sunt jucătorul Universităţii Craiova. Cum se zice pe olteneşte, mă întorsăi de unde plecai. Numai atunci când am câştigat campionatul cu CFR Cluj am simţit această bucurie pe care o trăiesc acum. Craiova este echipa mea de suflet. Era o datorie morală faţă de oraş şi de suporteri. Cu un simplu telefon m-a convins domnul Adrian Mititelu să vin la Universitatea! A zis «Vrei să vii?», am răspuns «Da, vin.» O să rămân la Universitatea până când vom lua un trofeu şi sper să vină cât mai curând“, au fost primele cuvinte ale jucătorului după ce şi-a pus semnătura pe contractul cu Ştiinţa.
Trică a vorbit şi despre fanii olteni, cu care a intrat în clinciuri în ultima vreme, dar speră să îngroape securea războiului. „Cu ce am greşit eu faţă de suporteri? Ba din contră, eu am ajutat clubul, când am plecat, pe un milion de euro. Eu nu am trădat Universitatea Craiova. Cei doi băieţi ai mei ţin cu Universitatea, de fapt, toată familia ţine. Nu aţi văzut la meciul cu CFR Cluj, de acum doi ani, a venit băiatul cel mare cu fularul Universităţii la gât. Nu am nimic cu suporterii, îi iubesc. Am văzut mesajele lor pe internet, mă aşteaptă. Am venit acasă!“, a adăugat Trică.
Mititelu nu-l vrea pe Boldici antrenor
cu portarii
„Jose“ nu va putea juca sâmbătă contra Gloriei Bistiţa, fiind suspendat, însă aseară a făcut primul antrenament alături de juveţi. Noua achiziţie a Universităţii a vorbit şi despre Florin Costea, declarând că decarul Ştiinţei „este un jucător valoros, a demonstrat-o şi cred că în curând va prinde un contract afară“. Trică s-a ferit însă să dezvolte subiectul Piţurcă, dar a spus că „toată Oltenia îl aşteaptă“, pasându-i responsabilitatea patronului Adrian Mititelu. Nici acesta nu a fost mai darnic în declaraţii în legătură cu venirea lui Piţi, dar a dat detalii despre cum a decurs întâlnirea cu Trică: „A semnat cu ochii închişi. Nu l-a interesat suma, are destui bani. E ultima achiziţie pe care o facem acum, la început de campionat. Nu mai vine nimeni!“. Cât despre venirea lui Piţurcă, sunt voci care spun că acesta este tot mai departe de Craiova, în condiţiile în care Mititelu nu este dispus să aducă trei-patru jucători cu experienţă la Universitatea şi să-i dea mână liberă fostului selecţioner. Ba, mai mult, Mititelu a dezvăluit că nu agreează venirea lui Gabi Boldici ca antrenor cu portarii, deşi „Burtă“ a mers mereu acolo unde a antrenat Piţi. „Un singur lucru mi-am dorit şi i-am spus lui Piţurcă, în legătură cu antrenorul cu portarii (Massimo Ferraris – n.r.), care este un tip foarte bun şi foarte capabil şi omul care stă în spatele succeselor şi al formei bune a lui Mircea Bornescu şi Silviu Lung. Eu i-am spus lui Piţurcă faptul că mi-aş dori să rămână el“, a spus Mititelu la GSP TV.