4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Ghervan s-a decis

Echipa naţională de handbal masculin a României se va reuni la începutul săptămânii viitoare la Oradea în vederea susţinerii unui meci amical cu Ungaria, cei doi antrenori interimari, Petre Ghervan şi Sorin Toacsen, convocând 19 jucători pentru această acţiune. Lotul tricolorilor este următorul: Mihai Popescu, Ionuţ Stănescu – portari; Alexandru Sabou, Alexandru Asoltanei – extreme stânga; Marius Novac, Iulian Stamate, Paul Giotoiu – pivoţi; Valentin Ghionea, Ionuţ Georgescu, Andrei Mihalcea – extreme dreapta; Alin Şania, Alexandru Csepreghi, Alexandru Stamate, Alexandru Şimicu – interi stânga; Mihai Rohozneanu, Cristian Fenici, Marius Stavrosi-tu – centri; Daniel Mureşan, Ioan Stan – interi dreapta.
Secundul lui Aihan Omer, Petre Ghervan, a explicat ce înseamnă meciul amical cu Ungaria pentru selecţionata tricoloră: „Acest lot a fost făcut împreună cu Aihan Omer şi încercăm anumiţi jucători pentru că noi vrem să avem posturile acoperite. Rămân jucătorii de bază, dar încercăm şi alţii“. Partida este programată pe 19 septembrie la Oradea şi va fi în memoria handbalistului Marian Cozma, care a murit înjunghiat în februarie în Ungaria. De asemenea, în urma înţelegerii dintre federaţiile din cele două ţări, selecţionata României va participa în octombrie şi la „Cupa Panonia“, unde va întâlni încă o dată Ungaria.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS