9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportFrancezul Bellat a venit să observe fotbalul dojean

Francezul Bellat a venit să observe fotbalul dojean

Nicu Neagoe, preşedintele AJF Dolj, are zilele acestea un oaspete de seamă, francezul Jean-Michel Bellat, cel care până în urmă cu puţin timp a deţinut funcţia de preşedinte al Ligii Bretaniei (asociaţie regională de fotbal din Franţa). În prezent membru în Comitetul Director al Ligii Bretaniei, pe probleme externe, Bellat a venit la Craiova prin intermediul prietenului său Constantin Anghel (preşedintele Comisiei pentru Statute şi Regulamente din cadrul AJF Dolj), pentru a vedea cum se desfăşoară activitatea în fotbalul judeţean doljean. Astfel, mâine şi duminică, francezul, însoţit de Nicu Neagoe, va merge la meciuri din Liga a IV-a şi din Liga a V-a. „Vom merge la Ostroveni, unde este o bază sportivă modernă, dar şi la Preajba sau Secui, pentru a vedea terenuri mai puţin bune. Nu vrem să îi ascundem realitatea“, a spus ieri Neagoe. Jean-Michel Bellat a mai fost în Craiova, în anul 1967, când făcea parte din echipa universitară de fotbal a Franţei. „Am jucat la Galaţi, în Bucureşti cu Sportul Studenţesc, contra marelui Mircea Lucescu, apoi la Craiova, pe fostul stadion «Central»“, şi-a amintit Bellat, care a mai spus că a jucat fotbal în prima ligă franceză la echipele din Rennes, Lorient şi Brest. Fostul fotbalist nu a ratat ieri ocazia de a reveni pe fostul „Central“, arătându-se impresionat de aspectul arenei „Ion Oblemenco“: „Tablourile cu foştii jucători ai Craiovei de pe tunelul de acces la stadion m-au impresionat mult, dar şi icoana. Stadionul arată bine şi, cu siguranţă, voi vedea şi Universitatea la lucru, în meciul cu Vaslui“, a mai spus Bellat, de profesie avocat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS