Cele două echipe de volei de la SCM-U Craiova au jucat sâmbătă, pe teren propriu, în runda a doua din Divizia A1, dar atât fetele, cât şi băieţii au fost învinşi cu acelaşi scor, 3-0. Băieţii de la SCM-U au întâlnit Unirea Dej, un adversar puternic, în faţa căruia nu au reuşit să câştige nici măcar un set. Oaspeţii s-au impus cu 25-15, 25-21 şi 25-23. „Băieţii şi-au dorit foarte mult victoria şi cred că din prea multă dorinţă plus tracul debutului pe propriul teren, la revenirea în prima divizie, am pierdut destul de uşor primul set. După aceea, în următoarele două seturi am jucat de la egal la egal, însă de fiecare dată şansa a fost de partea adversarilor. În setul 3, am fost la conducere până la ultimele cinci-şase mingi. Sper ca echipa să-şi demonstreze valoarea în partidele următoare“, a declarat la finalul jocului antrenorul craiovenilor, Dănuţ Pascu. Acesta a mizat sâmbătă pe jucătorii: Stoian, Briscan, Oprişor, Bala, Tudoran, Terpea, Călin – libero. Au mai intrat: Căpitanu, Teleleu, Munteanu, Todor.
Greşeli la preluare
Echipa feminină de volei de la SCM-U nu a reuşit să ia nici măcar un set în faţa formaţiei Dinamo Bucureşti, pe care oltencele o întâlniseră şi duminica trecută, în sferturile de finală ale Cupei României. Atunci a fost 3-1 pentru bucureştence, care ulterior au câştigat Cupa, iar de data aceasta, în campionat, dinamovistele s-au impus cu 3-0 (25-13, 25-22, 25-20).
Antrenorul principal al echipei din Bănie, Petrică Stancu, a spus că elevele sale au fost deficitare la preluare: „Nu mă aşteptam să pierdem cu 3-0, având în vedere că şi săptămâna trecută am făcut un joc destul de bun. Întâmplarea este că Dinamo are cea mai bună echipă din ultimii cinci-şase ani. Mă deranjează cel mai mult pentru că avem tot felul de înregistrări statistice şi Dinamo a jucat exact ce ştiam noi că joacă. Nu am respectat ceea ce trebuia să facem. Voi vedea dacă vom pregăti în profunzime planul tactic sau doar elementele tehnice. Am fost deficitari la capitolul preluare din serviciu, în ciuda faptului că avem o ridicătoare foarte bună. Nu puteam să o exploatăm dacă nu exista preluarea. Apreciez efortul fetelor. Ele au încercat atât cât s-a putut să putem să ţinem piept adversarei. Mi-e ciudă că setul doi l-am pierdut din cauza greşelilor noastre, iar pe finalul de meci, de la 19-18 ne-am dus imediat la 23. Este un semn de întrebare pentru noi dacă în momentele grele putem face faţă unor echipe valoroase. Mulţumesc spectatorilor care au venit lângă noi“. La SCM-U Craiova au jucat: Hosu, Drâmboi, Vasinca, Radulovic, Popovici, Bucur, Moldovan, Sturzu, Boskovic, Kaleb, Alexandru.
În runda viitoare, echipele de la SCM-U vor juca în deplasare, fetele – cu Ştiinţa Bacău, iar băieţii – cu VCM LPS Piatra Neamţ.