Deşi, la începutul săptămânii trecute, a organizat o conferinţă de presă în care a afirmat că nu va renunţa la funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja a decis să nu mai conducă acest for. „Biroul Federal al FR de Box a aprobat soluţia preşedintelui Rudel Obreja de a delega toate competenţele legate de activitatea boxului amator din România, inclusiv reprezentarea la nivel internaţional, cu toate organismele care au atribuţii şi competenţe în acest sector, domnului vicepreşedinte Vasile Câtea“, scrie în comunicatul forului naţional de box.
Toată această tevatură a fost pricinuită de Comisia de Disciplină a AIBA, care a decis să dicteze o suspendare pe 11 ani împotriva lui Rudel Obreja, la care a adăugat o amendă de 20.000 de franci elveţieni. Lui Rudel Obreja i se „trage“ de la JO 2008 de la Beijing, unde, în calitate de delegat tehnic al turneului de box, a fost suspendat de AIBA, pentru că a organizat o conferinţă de presă în care a dezvăluit modul subiectiv în care erau delegaţi anumiţi arbitri la meciuri.
Obreja a cedat
ȘTIRI VIDEO GdS
Ultimele stiri
Toate
- Toate
- Administratie
- Admitere
- Advertoriale
- Afaceri de succes
- Agricultura
- Auto
- Autostrada Olteniei
- Bacalaureat
- Bancuri
- Bani & Afaceri
- Bani Europeni
- Baschet
- Black Friday
- Casa si gradina
- Cultura
- Diete si fitness
- Dolj
- Educatie
- Europa
- Eveniment
- Featured
- Finante
- Fotbal
- Gadgets
- Gaming
- Gazeta mea
- Gorj
- Handbal
- Horoscop
- Imobiliare
- International
- Interviu
- Investigatii
- IT&C
- Local
- Magazin
- Mama si copilul
- Medicina
- Mehedinţi
- Mobile
- National
- Olt
- Oltenia Business
- Opinii
- Politica
- Publireportaj
- Razboi Ucraina
- Retete culinare
- Sanatate
- Sport
- Stiri mondene
- Tehnologie
- Tenis
- Vacante si calatorii
- Vâlcea
- Viata sanatoasa
- Volei