8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Bute, respectat

Pugilistul Lucian Bute (25 de victorii, dintre care 20 prin KO), campion mondial la categoria supermijlocie, versiunea IBF, şi-a câştigat respectul în rândul adversarilor săi. Este şi cazul viitorului său oponent, columbianul Edison Miranda (33 de victorii, dintre care 29 prin KO, şi patru înfrângeri), pe care-l va întâlni pe 17 aprilie la „Centre Bell“ din Montreal. La întâlnirea de marţi a celor doi boxeri cu presa canadiană, Edison Miranda a avut numai cuvinte de apreciere pentru Bute: „Lucian e un boxer remarcabil şi curajos. M-a impresionat mult pe 24 octombrie 2008. La capătul forţelor, s-a prăbuşit în ultimele momente ale primului său meci cu Andrade, dar s-a ridicat cu mult curaj înainte ca numărătoarea să ajungă la zece, ceea ce i-a permis să câştige la puncte. Un boxer capabil să-şi revină în condiţii atât de dificile este un mare campion“.
La rândul său, Lucian Bute nu a fost arogant şi s-a arătat extrem de prudent: „Miranda a fost amabil cu mine adineauri. Mi-a strâns călduros mâna, dar ştiu că în aprilie va face tot ce-i stă în putinţă ca să mă pună la podea. E fioros în timpul meciurilor. E arţăgos şi loveşte teribil cu ambele mâini. Va trebui să fiu foarte atent din prima până în ultima secundă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS