Echipa României de Cupă Davis va juca la acest sfârşit de săptămână contra Ucrainei, pe „Arenele BNR“ din Bucureşti, în turul doi al Grupei I a Zonei Euro-africane.
Conform tragerii la sorţi, efectuată ieri de Michel Willems, meciul de deschidere îl va avea în prim-plan pe Victor Hănescu, bucureşteanul de 28 de ani (39 ATP) urmând să-l întâlnească, astăzi, de la ora 12.00, pe Ilia Marcenko (22 de ani, 79 ATP). „Va fi un meci greu, dar este important şi sper să fiu într-o formă bună. Dacă va fi nevoie, voi juca şi trei zile, chiar dacă nu va fi uşor. Ucrainenii sunt tineri şi talentaţi, au intrat uşor în Top 100. Le cunosc jocul. Pe Marcenko l-am învins anul trecut. Trebuie atenţie şi hotărâre", a spus Victor Hănescu la conferinţa de presă, informează sport365.ro.
După meciul lui Hănescu va urma partida dintre Adrian Ungur (25 de ani, 164 ATP) şi Serghei Stahovski (24 de ani, 66 ATP). „Emoţii o să fie, ca la primul meci în Cupa Davis. O să fiu mai puţin nervos şi tensionat dacă Hănescu va câştiga primul meci. Băieţii m-au primit bine. Mă bucur că sunt alături de ei. Sper să învingem împreună", a spus Adrian Ungur, ginerele lui Ilie Balaci.
Mâine, de la ora 12.00, în proba de dublu, se vor întâlni cuplurile Marius Copil (19 ani, 315 ATP la dublu) / Horia Tecău (25 de ani, 37 ATP la dublu) şi Serghei Bubka (230 ATP la dublu) / Serghei Stahovski (154 ATP la dublu). „Ne antrenăm de opt zile împreună. Suntem în formă. Nu cred că va conta că nu jucăm împreună la turnee. Sper să fie bine şi să aducem punctul la dublu", a spus Horia Tecău, completat de Marius Copil: „Avem şanse bune. Vom vedea cum evoluează şansele noastre după fiecare partidă. Sper să câştigăm încă de sâmbătă". Duminică, în ultima zi a confruntării cu Ucraina, de la ora 12.00, vor avea loc disputele dintre Victor Hănescu – Serghei Stahovski şi Adrian Ungur – Ilia Marcenko.
„Trebuie multă răbdare şi curaj“
Căpitanul nejucător al echipei de Cupă Davis a României, Andrei Pavel, a îndemnat la răbdare şi curaj înaintea disputei cu Ucraina. „Tragerea la sorţi este favorabilă. Ne-am gândit să înceapă Hănescu şi aşa a ieşit. Sper să puncteze primul şi apoi să-l imite şi Adrian Ungur în partida secundă. Echipa ar fi sub presiune la 0-1, dar sunt convins că Marcenko este sub Hănescu", a spus „Cneazul", recunoscând că este posibil să schimbe „dublul" Horia Tecău / Marius Copil. „E posibil ca echipa de dublu să se schimbe, chiar dacă am anunţat-o aşa acum. În funcţie de scor, poate intra Hănescu în locul lui Copil. Dublul lor este cea mai bună alegere. Ar fi fost o surpriză altă formulă. Trebuie multă răbdare, curaj şi să strângem punct cu punct până ajungem la trei", a completat Andrei Pavel, care, la dineul oficial, desfăşurat miercuri seară, a primit funcţia de Maestrul Emerit al Sportului şi Premiul de Excelenţă din partea FR de Tenis.
De partea cealaltă, Orest Tereshchuk, căpitanul nejucător al Ucrainei, s-a arătat foarte optimist: „Mă bucur de tragerea la sorţi. Stakhovsky ştie să joace sub presiune, dar avem speranţe şi în primul meci. Nu cred că o să aibă presiune Marcenko. Sper să tratăm meciurile cu maximă seriozitate. Bubka e talentat şi bun la dublu, ne bucurăm să-l avem alături de noi, pentru că a fost accidentat. Primul meci decide multe, pentru că în funcţie de rezultat tactica unei echipe se va schimba".
România şi Ucraina nu s-au întâlnit niciodată în Cupa Davis, iar dacă vor câştiga partida din cadrul Grupei I a Zonei Euro-africane, Victor Hănescu şi colegii săi vor juca, în septembrie, în barajul pentru promovarea în Grupa Mondială. În caz contrar, ei vor evolua pentru rămânerea în Grupa I.