Universitatea Craiova a obţinut prima victorie la turneul zonal de fotbal juniori B învingând cu 4-2 formaţia LPS Banatul Timişoara. Golurile alb-albaştilor au fost marcate de Copilescu (2), Căle şi Ciolan, în timp ce pentru bănăţeni a marcat Darius Buia (2), fiul fostului jucător al Universităţii, Romică Buia. Universitatea (antrenor: Ion Ciocan) a evoluat în formula: Nedelcovici – Sivrea, Geo Mişu, Suciu, Belu – Copilescu, Stoichiţoiu, Floroaia, Badea – Căle, Lupu. Au mai jucat: Zănet, Ciolan, Berbecel, Vasile şi Andruţa. În cel de-al doilea meci al zilei, FC Braşov şi CFR Cluj au remizat, scor 0-0. În urma acestor rezultate Universitatea Craiova se află pe primul loc, cu cinci puncte, iar pe locurile doi şi trei se clasează CFR Cluj şi FC Braşov, cu câte două puncte. Cu doar un punct, LPS Banatul Timişoara a ieşit din cursă, în timp ce primele trei clasate luptă pentru a ajunge la turnel semifinal. În acest sens, decisive sunt partidele de mâine, care se vor disputa după următorul program: Universitatea Craiova – CFR Cluj, FC Braşov – LPS Banatul Timişoara. Ambele meciuri vor avea loc de la ora 10.00, pe terenurile din Complexul Sportiv „Ion Oblemenco" din Craiova.