2.6 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportChimistele turează motoarele

Chimistele turează motoarele

După surprinzătorul eşec cu Randers HK, handbalistele oltene vor să se revanşeze în faţa propriilor fani în jocul de duminică, promiţând o victorie indiscutabilă în partida cu franţuzoaicele de la Toulon.

Vicecampioană europeană la handbal feminin, Oltchim Râmnicu Vâlcea nu a debutat deloc bine în noua ediţie a Ligii Campionilor, pierzând nepermis în Danemarca în primul joc din Grupa C, nordicele de la Randers HK câştigând cu scorul de 27-23 (14-12). Acest insucces care a surprins întreaga suflare românească, şi nu numai, l-a pus în pericol şi pe antrenorul Peter Kovacs, ungurul fiind muştruluit de preşedintele Ioan Gavrilescu. „Sunt dezamăgit, nu mă aşteptam ca echipa să joace mult sub posibilităţile sale. Nu mi-a plăcut nici jocul, nici cum a fost alcătuită şi condusă echipa de pe bancă, iar asta mă îngrijorează pentru viitor. Oltchim nu a arătat ca o vicecampioană a Europei. Aceste două puncte pierdute s-ar putea să ne coste, suntem obligaţi să câştigăm următoarele cinci meciuri“, afirma Gavrilescu la acea dată, neexcluzând demiterea tehnicianului în cazul unui insucces în partida de duminică, cu Toulon Saint Cyr Var Handball, programată de la ora 18.00 (Digi Sport), în Sala „Traian“.
La rândul său, Peter Kovacs ştie că doar o victorie categorică şi spectaculoasă îi poate oferi liniştea şi le-a cerut elevelor sale seriozitate maximă. „Cu Toulon nu avem altă variantă decât victoria şi sunt sigur că o vom obţine. Sper ca toate fetele să fie montate la miza meciului de duminică. Trebuie să ne revanşăm după înfrângerea de la Randers, trebuie să ne demonstrăm valoarea. Toulon este o echipă puternică, stau foarte bine la capitolul apărare şi pivoţi. Va trebui să fim atenţi din primul şi până în ultimul minut de joc“.

„Sunt pregătită
pentru Liga Campionilor“

Ultima handbalistă achiziţionată de Oltchim, Melinda Geiger, a afirmat că este gata să debuteze şi în Liga Campionilor pentru Oltchim, după ce a făcut-o miercuri seară în Liga Naţională, împotriva Universităţii Jolidon Cluj. „Nu aveam cum să am probleme cu acomodarea din moment ce pe majoritatea fetelor le cunosc de la echipa naţională. M-au primit foarte bine, lucru pentru care ţin să le mulţumesc. Am avut ceva emoţii la debut, dar am trecut peste. Sunt pregătită pentru Liga Campionilor, chiar dacă până acum nu am avut ocazia să joc în această competiţie. Eu zic că Oltchim se va califica în grupele principale chiar dacă va fi dificil. Am văzut meciul de la Randers şi am tremurat pentru fete. Ne vom revanşa duminică şi Oltchim va câştiga în faţa lui Toulon“, a spus interul de 23 de ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS