9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCS Real Craiova a remizat cu FC „Nicolae Dobrin“

CS Real Craiova a remizat cu FC „Nicolae Dobrin“

Fotbalistele de la CS Real Craiova au obţinut o remiză, scor 1-1, pe terenul formaţiei FC „Nicolae Dobrin“ Piteşti, într-un joc din cadrul etapei a noua din Liga I. Golul craiovencelor a fost marcat de Mădălina Vâlciu, în prima repriză, iar gazdele au egalat în repriza secundă. „A fost un meci greu, pentru că la echipa piteşteană au venit aproape toate jucătoarele de la Smart Bucureşti, formaţie desfiinţată. Partida a fost echilibrată, s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, fără ocazii de poartă. În prelungiri puteam marca golul victoriei. Lidia Moacă a interceptat o minge, a pătruns la 16 metri, dar a prelungit-o prea mult şi a prins-o portarul advers“, a spus ieri antrenorul Realului, Sorin Pătraşcu.
Acesta a trimis în teren următoarele jucătoare: Bertea – Dragomir, Pozmac, Stanciu, Tomescu – Bâscoveanu, Dunavăţu, Cojocaru, Moacă – Vâlciu, A. Peşu. Au mai intrat: Neacşu şi Stancovici. Cealaltă formaţie craioveană din campionat, Sporting, a făcut scor, 9-1, pe teren propriu, cu Metalul Vlăhiţa, golurile echipei pregătite de Victorina Simion fiind marcate de jucătoarele: Diana Buză (3), Monica Goncea (2), Anca Foleanu (2), Claudia Buză şi Alina Mihalache. Echipa a fost alcătuită din: Dragomir – Godeanu, Oniciu, Iacoviţă, Rogojină – Foleanu, Diana Buză, Micu, Claudia Buză – Goncea, A. Maria. Au mai intrat: Ene şi Mihalache.
Mâine este programată o etapă intermediară, în care fotbalistele craiovene vor avea o misiune aproape imposibilă. CS Real va juca, de la ora 11.00, pe terenul de la Termo, contra celor de la Olimpia Cluj-Napoca, echipa neînvinsă, iar Sporting în deplasare, pe terenul campioanei FCM Târgu Mureş.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

2 COMENTARII