9.2 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportCraiova vizează podiumul

Craiova vizează podiumul

După remiza din Ştefan cel Mare, finanţatorul oltenilor a declarat că Universitatea joacă fotbalul cel mai frumos din Liga I, afirmând totodată că gruparea alb-albastră se va clasa, în această ediţie de campionat, pe unul dintre primele trei locuri.

Imediat după derbiul Dinamo – Universitatea, 2-2, Adrian Mititelu a acordat declaraţii tuturor posturilor TV, evitând însă să-l acuze pe arbitrul Balaj pentru că a dat cu foarte mare uşurinţă acel penalti din care „câinii roşii“ au egalat, făcând referire la evoluţia alb-albaştrilor şi salutând revenirea pe teren a golgheterului Florin Costea.
„Din păcate, scorul nu reflectă evoluţia din teren a echipelor. Am dominat categoric şi meritam să câştigăm. Faţă de alte meciuri, la Dinamo – Craiova s-a jucat fotbal. Noi jucăm bine, chiar dacă am şi pierdut, dar Universitatea joacă fotbalul cel mai frumos din Liga I. Pot să pariez că vom termina sezonul pe unul primele trei locuri. Cea mai mare realizare este revenirea lui Florin Costea, după opt luni de absenţă. Aţi văzut cum a jucat, ce pasă extraordinară a pus şi ce şut a trimis, execuţii care mi-au adus aminte de Florin cel de dinaintea accidentării. Îmi e ciudă, pentru că Dinamo nu merita să meargă mai departe în Cupă şi nici să ia punct azi. Ei trebuie să se considere norocoşi, lucrurile puteau să stea invers. Cel mai fericit sunt pentru revenirea lui Florin. În retur va juca mult mai bine, va fi un real câştig pentru noi“, a spus pentru site-ul clubului finanţatorul Universităţii.

Cristescu: Dinamo a avut un penalti gratuit
           
Preşedintele executiv a acuzat arbitrajul centralului Balaj, Silvian Cristescu afirmând că acesta nu a acordat o lovitură de pedeapsă Craiovei la scorul de 0-0, dar i-a făcut cadou echipei gazdă un penalti la scorul de 0-1: „Cred că meritam să câştigăm. Dinamo a avut un penalti gratuit. Suntem bucuroşi că a revenit pe teren cel mai bun atacant al României. A creat şi faza din care am egalat. Din 200 de minute pe care le-am jucat cu Dinamo, 210 i-am dominat la toate capitolele! Suntem în grafic. Nu avem nici un obiectiv în acest sezon. Am avut un penalti clar la Ologu, la 0-0. A fost tras în careu“.

Velea: Balaj trebuia
să-l elimine pe Torje!

Fostul arbitru internaţional Ion (Mircea) Velea a spus: „Eu sunt campion cu Ştiinţa în 1974 şi ar putea să se spună că sunt subiectiv… Nu pot să comentez faza penaltiului împotriva Craiovei deoarece n-am văzut clar ce s-a întâmplat între cei doi jucători. În schimb, pot afirma cu tărie că arbitrul Balaj a greşit grav la începutul reprizei a doua, cred că era minutul 55, când nu l-a eliminat pe Torje. Acesta a simulat că ar fi fost lovit cu cotul după un duel pentru balon cu Dănănae. Dinamovistului, care avea deja un galben, trebuia să i se acorde al doilea galben şi, implicit, cartonaşul roşu. Era 2-1, dar altfel cred că s-ar fi jucat de atunci până la final meciul!“.

Borcea a criticat
arbitrajul lui Balaj!

Şi finanţatorul dinamoviştilor, Borcea, a acuzat arbitrajul lui Balaj, susţinând că Dinamo ar fi fost defavorizată. „A fost ofsaid la golul Craiovei şi Găman nu a fost eliminat atunci când i-a fracturat pometele lui Andrei Cristea. Tot Balaj, la meciul nostru cu Oţelul, l-a eliminat pe Andrei Cristea pentru ceva aproape inexistent. La bara lui Torje a fost henţ! E penalti şi roşu. Era ultimul apărător“, a spus Cristi Borcea la GSP TV.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS

24 COMENTARII