21.7 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportRadu Voina e realist în privinţa CE

Radu Voina e realist în privinţa CE

Antrenorul echipei naţionale de handbal feminin a României, Radu Voina, consideră că fiecare participantă la CE din Norvegia şi Danemarca, din decembrie, este puternică, adăugând că la nivelul acesta nu există adversar facil. „Având în vedere că la acest turneu final participă elita handbalului european, pot spune că un Campionat European este mai dificil decât orice altă întrecere, având în vedere valoarea echipelor care evoluează aici. România nu trebuie considerată o favorită, acest lucru pune presiune mare pe umerii acestor fete. Aşadar, nu ne-am propus nici un obiectiv măreţ, vrem doar să ne facem jocul în Danemarca şi Norvegia“, a spus Voina pentru site-ul oficial al CE, citat de sport365.ro.
Selecţionerul a spus că România va trata fiecare adversar cu aceeaşi seriozitate, considerând că Grupa A poate fi câştigată de oricare dintre echipe. „Nu vom pregăti nimic special pentru meciul cu Spania, chiar dacă ibericele ne-au învins în ultimele două partide oficiale. Respectăm fiecare adversar, considerăm că nu există echipă slabă la acest turneu. Danemarca va fi una dintre candidatele la trofeu, întrucât evoluează acasă, iar Serbia are şi ea aşi în mânecă. Pentru a câştiga trofeul pus în joc, o echipă trebuie să găsească un echilibru între atac şi defensiva. Totodată, recuperarea după fiecare meci va avea un cuvânt greu de spus în alegerea învingătoarei“, a încheiat Radu Voina.
Romania face parte din Grupa A a CE de handbal din Danemarca si Norvegia şi va evolua contra Spaniei (7 decembrie), Danemarcei (9 decembrie) şi Serbiei (11 decembrie). 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS