UCM Reşiţa – Energia 34 – 28
Reşiţa: Antonaru, Irimuş, Szabo, Ghionea (7), Irimescu (6), Georgescu (4), Djordjevic (4), Fenic (4), Rohozneanu (2), Pârâianu (2), Vujadinovic (2), Tucanu (1), Petrea (1), Stamate (1), Stan, Grozăvescu. Antrenor: Gligore Czari.
Energia: Ciobanu, Dragomir, Florea (8), Novanc (4), Stojchevski (4), Kukrika (3), Criciotoiu (2), Şandru (2), Vukas (2), Păiuş (1), S. Iacob (1), Giotoiu (1), Enache, Humberto, Apolzan, Truică. Antrenor: Vasile Stângă.
Au arbitrat: Marius Barcan şi Ştefan Ciurea (ambii din Craiova).
După ce a pierdut acasă cu Ştiinţa Bacău, Energia Pandurii Târgu Jiu a încheiat anul cu încă o înfrângere, 34-29, pe terenul candidatei la titlu, UCM Reşiţa. Gorjenii au pierdut contactul cu fruntaşele şi, foarte probabil, şi locul pe podium după etapa a XI-a.
Energia a ieşit mult prea devreme din lupta pentru titlu, care rămâne doar o iluzie pentru gorjeni. Dacă rezultatele din primele nouă etape i-au dat speranţe lui Vasile Stângă, nu şi jocul, partidele cu Bacău şi Reşiţa au arătat care este nivelul grupării gorjene. Cu două etape înainte de încheierea turului, etape ce sunt programate în februarie 2011, trupa lui Vasile Stângă a pierdut contactul cu fruntaşele HC Odorhei şi UCM Reşiţa şi rămâne să-şi apere locul trei obţinut sezonul trecut.
Fără Dan Savenco, suspendat o etapă şi amendat cu 500 de lei, după eliminarea din etapa trecută, Energia Pandurii a rezistat doar o repriză la Reşiţa. Gazdele au câştigat primul act la limită, 16-15, după ce au condus şi la trei goluri, însă la reluare oltenii au căzut total şi între minutele 36 şi 47 au marcat doar două goluri şi au încasat zece pentru un 28-18 nerecuperabil. Până la urmă, Reşiţa a câştigat, 34-28, şi a devenit principala candidată la titlu. „Am căzut şi nu am reuşit să revenim. Am făcut o primă repriză destul de bună. Păcat că nu am ştiut să gestionăm jocul în repriza a doua, să fim mai cerebrali, mai hotărâţi la aruncările la poartă. Reşiţa este echipa cu cele mai mari şanse la titlu în acest sezon. Lupta va fi între Constanţa şi Reşiţa. Am pierdut lupta. Am pierdut acasă un meci cu Bacăul, care cântăreşte foarte mult. E foarte greu să luăm puncte de afară. Mai este şi returul, dar… Astăzi am vrut să le dau şansa de a juca şi unor tineri precum Şandru sau Criciotoiu, dar s-a văzut lipsa de experienţă. Greşeli multe, şuturi aiurea… Va fi foarte greu“, a declarat Vasile Stângă.
Cupele europene, noul obiectiv
Deşi a transferat mulţi internaţionali în vară, Energia nu a jucat nimic, pierzând toate derbiurile Ligii Naţionale, cu excepţia jocului cu HC Odorhei, surpriza campionatului. După această etapă, conducerea clubului va analiza situaţia echipei şi cel mai probabil se va despărţi de câţiva jucători cu salarii mari, care nu pot să-şi justifice câştigurile şi pe teren, însă nici situaţia lui Vasile Stângă nu este roz. „Au fost jucători care au făcut greşeli. Va fi o problemă mare pentru ei în viitor. Sunt jucători care câştigă foarte mult la Târgu Jiu, dar nu-şi fac datoria pe teren, iar în pauza asta se vor lua măsuri drastice“, a anunţat Stângă. Dacă obiectivul stabilit de conducere la începutul sezonului a fost poziţionarea pe locurile 1-3, acum Energia îşi propune doar să termine în primele cinci, pentru a prinde cupele europene. „Obiectivul nostru este ca la anul să jucăm în cupele europene. Terminând anul trecut pe trei, ne doream să mergem mai sus, la locul doi sau chiar la titlu, dar mi-am dat seama că este foarte dificil. Încă nu am jucătorii capabili să câştige meciuri în deplasare, aşa cum Reşiţa sau Constanţa au“, a mai declarat Stângă. Altfel, Energia va trimite şase jucători la loturile naţionale, Ciobanu, Novanc, Savenco şi Florea la naţionala de seniori condusă de Vasile Stângă ce se pregăteşte pentru turneul final al Campionatului Mondial din 2011, iar Criciotoiu şi Şandru au fost convocaţi la lotul naţional de tineret al României.