8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

PE SCURT

Semifinalistele din EL, în joc de glezne
După partidele spectaculoase din Liga Campionilor ne vom delecta cu alte două meciuri de „foc“, de data aceasta din Europa League, care programează astăzi prima manşă a celor două semifinale, care se vor disputa de la ora 22.00. Partida FC Porto – Villarreal, care va fi transmisă în direct de Sport.ro, va fi arbitrată de o brigadă olandeză, compusă din Bjorn Kuipers (central), Sander Van Roeckel, Berry Simons (asistenţi), Pol Van Boeckel (rezervă), Richard Liesveld şi Ed Janssen (asistenţi suplimentari). În semifinala „portugheză“, Benfica Lisabona şi Sporting Braga, va arbitra scoţianul Craig Thomson, care va fi ajutat de conaţionalii săi, Francis Andrews, Graham Chambers (ambii asistenţi), Bobby Madden (rezervă), Alan Muir şi Calum Murray (ambii asistenţi suplimentari).

Lucescu nu vrea la Juve
Dorit cu ardoare la Juventus Torino, Mircea Lucescu a afirmat că nu este deloc tentat să se întoarcă în Serie A, refuzând pe un ton vehement propunerea italienilor. „Şahtior este una dintre cele mai bune echipe din Europa. Nu văd de ce aş renunţa la Şahtior pentru o echipă de talia lui Juventus. Sincer vă spun, Juventus nu se compară cu Şahtior, nu este la nivelul ei. Ei au doar tradiţie, dar lumea evoluează, apar alte formaţii, alt tip de joc“, a spus Lucescu la gsptv. „Il Luce“ era văzut de italieni drept cel mai potrivit antrenor pentru Juve, contracandidaţii românului fiind Luciano Spalletti (Zenit Sankt Petersburg), Walter Mazzari (SSC Napoli) şi Andre Villas Boas (FC Porto).

Jean Valvis doreşte să cumpere Lupeniul
Retrasă din Liga a II-a la începutul sezonului din pricina problemelor financiare, echipa Minerul Lupeni este pe cale să revină în circuitul fotbalului românesc, întrucât fostul acţionar al Rapidului, Jean Valvis, este interesat să cumpere gruparea din Valea Jiului, informează liga2.ro. Dan Mănăilă, fost antrenor la Lupeni, este şi el pe joc de glezne, acesta având toate şansele să revină în organigrama clubului. „Ştiu din surse sigure că Jean Valvis este interesat să preia echipa Minerul Lupeni şi acesta ar fi un lucru îmbucurător pentru fotbalul din Valea Jiului“, a spus Dan Mănăilă, care între timp a fost curtat de Corvinul Hunedoara şi Unirea Alba Iulia. 

SCM Craiova, obligată să câştige cu Baia Mare
Handbalistele de la SCM Craiova vor întâlni astăzi, de la ora 16.00, în Sala Sporturilor din Drobeta Turnu Severin, pe HCM Ştiinţa Baia Mare, meciul contând pentru etapa a 24-a din Liga Naţională. În cazul unei victorii, elevele Victorinei Bora vor scăpa în totalitate de grija retrogradării şi vor putea pregăti în linişte meciurile din finalul sezonului. Cealaltă formaţie a Olteniei, Oltchim Râmnicu Vâlcea, va primi vizita grupării HCM Roman, partida fiind programată de la ora 17.30, în sala „Traian“. Iată programul celorlalte meciuri ale etapei: 21 aprilie: Tomis Constanţa – HCM Buzău 38-27; astăzi, ora 18.00: Universitatea Reşiţa – CSM Bucureşti, CSM Cetate Devatrans – HC Zalău; mâine, ora 20.00: „U“ Jolidon Cluj – HC Dunărea Brăila; marţi, ora 17.00: Rulmentul Urban Braşov – HC Oţelul Galaţi.

Nadal, distins cu Premiul  Samaranch
Tenismanul spaniol Rafael Nadal (1 ATP) a devenit primul laureat al Premiului „Juan Antonio Samaranch“, numit astfel în memoria fostului preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), informează Agerpres. Creat de Federaţia Spaniolă de Tenis şi susţinut de familia Samaranch, titlul va fi acordat anual unor personalităţi şi instituţii din lumea tenisului. Premiul, o sculptură din fier, a fost prezentat marţi de Ana Gras Samaranch, nepoata celui care a condus CIO între 1980 şi 2001, decedat în aprilie 2010, aceasta amintind că bunicul ei a avut grijă ca tenisul să devină sport olimpic. Decernarea Premiului Internaţional „Juan Antonio Samaranch“ va avea loc astăzi, într-o gală organizată la Madrid.

Hănescu, în sferturi la dublu la Estoril
Tenismanul român Victor Hănescu şi partenerul său, uruguayanul Pablo Cuevas, au reuşit să se califice în sferturile probei de dublu din cadrul turneului ATP de la Estoril (Portugalia), dotat cu premii totale de 398.250 de euro, după victoria cu 7-5, 6-1 în faţa portughezilor Rui Machado / Joao Sousa. Hănescu, victorios şi la simplu în faţa lui Rui Machado, şi Cuevas vor juca în meciul următor cu învingătorii din meciul Eric Butorac (SUA) / Jean-Julien Rojer (Antilele Olandeze) – Frederico Gil / Leonardo Tavares (Portugalia).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS