„Morişca“ lui Mateianu trăieşte

Înainte de anii ‘80, printre antrenorii români în vogă s-a numărat şi Viorel Mateianu, fost mare fotbalist la Progresul, „U“ Cluj, Steaua (a cucerit Cupa în 1962), TUS Wannsee (RF Germania, ţară unde a absolvit şcoala de antrenori din Berlinul Occidental). Partizan al inovaţiei în fotbal, antrenorul Mateianu a demonstrat la echipele pe care le-a antrenat originalitate, aducând un suflu nou şi punând în aplicare unul dintre cele mai seducătoare modele tactice ale vremii, aşa-zisa „morişcă“, metodă care se regăseşte şi astăzi la multe echipe, precursoarea celebrei „tiki-taka“. „În Baia Mare a apărut spiritul ofensiv în fotbalul românesc. Pe «Dealul Florilor», ca pe «River Plate!»“, scria pe atunci marele Ioan Chirilă.
Primul care s-a inspirat din tactica lui Mateianu a fost Mircea Lucescu, ajuns între timp cel mai titrat antrenor român. „Lucescu venea şi-l ruga pe Mateianu (antrenor la FC Baia Mare) să ne mai ţină la antrenament o jumătate de oră. Pentru asta ne dădea un carton de bere străină. Când ne antrenam, Lucescu venea pe margine şi lua notiţe“, a spus Condruc, fostul căpitan al echipei din Baia Mare din perioada Mateianu. „Minunea blondă“, cum i s-a spus lui Mateianu în acei ani, a promovat două echipe în interval de doi ani, Progresul (1976) şi FC Baia Mare (1978).
Mateianu a pregătit şi alte formaţii, unele mai mici, printre care şi Drobeta Turnu Severin.
În vara lui 1980, după ce Universitatea Craiova, cu antrenorii Valentin Stănescu – Ion Oblemenco, a câştigat campionatul, Stănescu a fost forţat să plece la Dinamo, iar oficialii Craiovei l-au trimis pe preşedintele clubului Universitatea să-l convingă pe Mateianu să preia Ştiinţa. „Ajuns la casa lui Mateianu din Lipăneşti (Prahova), acesta m-a refuzat: «N-are sens să vin eu antrenor la Craiova când acolo îl aveţi pe marele Oblemenco!». Ca urmare a refuzului acestui om de mare caracter, Mateianu, a ajuns Oblemenco antrenor principal“, a declarat George Vraciu, fostul preşedinte al clubului Universitatea.
În 1987, pe când Mateianu era antrenor la FC Bihor, după un meci FC Bihor – Steaua 2-3, în care rezultatul final a fost dictat pe „firul scurt“ şi cu complicitatea arbitrilor (centralul a prelungit nejustificat partida pentru ca Steaua să marcheze golul victoriei), tehnicianul Bihorului a suferit o criză care i-a declanşat atacul vascular produs un an mai târziu. Mateianu a murit în 1997.
Cei din Baia Mare nu l-au uitat pe strălucitul lor antrenor. Din 1999 încoace, un fost jucător, Illeş, a iniţiat „întâlnirile generaţiei Mateianu“, cu frecvenţă anuală, în această vară desfăşurându-se a XIII-a ediţie. Cu acest prilej s-a lansat primul volum al trilogiei „Generaţia Mateianu“, autor fiind ziaristul Ion P. Pop, în prezenţa soţiei regretatului antrenor, Michaela Mateianu, stabilită în Craiova din anul 2002, a foştilor jucători de la FC Baia Mare, a oficialităţilor locale şi judeţene, a preşedintelui APS, Dumitru Graur.