11.7 C
Craiova
vineri, 1 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportNorvegia, regina absolută

Norvegia, regina absolută

După ce au învins Franţa în finala Campionatului Mondial din Brazilia, handbalistele nordice deţin acum toate cele trei titluri majore: european, mondial şi olimpic

Naţionala feminină de handbal a Norvegiei a câştigat duminică, la Sao Paolo, titlul mondial, după ce a învins reprezentativa Franţei, scor 32-24 (19-13), în finala competiţiei găzduite de Brazilia. Norvegia a devenit a doua echipă, după Danemarca, aceasta deţinând în acelaşi timp toate cele trei titluri majore: european, mondial şi olimpic. Nordicele au cucerit al doilea titlu mondial, după cel din 1999, în timp ce Franţa a fost nevoită să se mulţumească doar cu jucarea celei de-a patra finale mondiale.
Tot duminică, Spania a câştigat medalia de bronz, învingând Danemarca, cu 24-18 (9-9). S-au mai disputat şi meciurile de clasament final pentru locurile 5-6, respectiv 7-8. Brazilia a învins categoric campioana mondială Rusia, scor 36-20 (18-11), încheind CM pe locul cinci, în timp ce Croaţia a trecut de Angola, scor 32-29 (14-12) şi s-a clasat pe locul şapte.
Norvegia este deja calificată la JO de la Londra, fiind campioană olimpică, astfel că medalia de aur câştigată la CM din Brazilia aduce multă bucurie Suediei, vicecampioana europeană, care obţine şi ea calificarea directă la Olimpiadă, fără a mai evolua la turneele preolimpice. Echipa Norvegiei, care este şi campioana europeană en-titre, a mai obţinut şi calificarea directă la CM din 2013, care va avea loc în Serbia.

România a terminat pe 13 şi dispută barajul pentru JO în Franţa

La ediţia din 2011 a Campionatului Mondial, naţionala României a fost eliminată în optimi, de Croaţia, scor 27-28, şi a încheiat competiţia pe locul 13, aceasta fiind a doua cea mai slabă clasare din istorie, după cea din 2001 (locul 17). Rezultatele echipei României la CM din Brazilia au fost următoarele: 30-28 cu Tunisia, 33-27 cu Cuba, 28-28 cu Japonia, 28-33 cu Brazilia, 20-39 cu Franţa şi 27-28 cu Croaţia. Elevele lui Radu Voina vor participa la un turneu de calificare pentru Jocurile Olimpice de la Londra. Tricolorele vor juca în perioada 25-27 mai în Franţa, alături de vicecampioana mondială, Franţa, Japonia şi Angola sau Muntenegru. Ultima echipă va fi stabilită în ianuarie, după Cupa Africii. Dacă Angola câştigă întrecerea se califică la JO, iar Muntenegru va fi adversara României,
altfel vom înfrunta Angola. La Jocurile Olimpice se vor califica primele două naţionale.
Organizatorii Campionatului Mondial din Brazilia au stabilit All Star Team, din care nu face parte nici o handbalistă româncă. Echipa ideală de la CM este formată din următoarele handbaliste: portar – Chana Masson (Brazilia), extremă dreapta – Carmen Martin (Spania), inter dreapta – Line Jorgensen (Danemarca), centru – Allison Pineau (Franţa), pivot – Heidi Loke (Norvegia), inter stânga – Andrea Penezici (Croaţia), extremă stânga – Emilia Turey (Rusia).
Clasamentul final al CM din Brazilia: 1. Norvegia, 2. Franţa, 3. Spania, 4. Danemarca, 5. Brazilia, 6. Rusia, 7. Croaţia, 8. Angola, 9. Suedia, 10. Muntenegru, 11. Coreea de Sud, 12. Islanda, 13. România, 14. Japonia, 15. Olanda, 16. Coasta de Fildeş, 17. Germania, 18. Tunisia, 19. Kazahstan, 20. Uruguay, 21. China, 22. Cuba, 23. Argentina, 24. Australia.
 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS