19 C
Craiova
vineri, 27 septembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSeverinul aşteaptă salvarea din Grecia

Severinul aşteaptă salvarea din Grecia

Gruparea olteană încearcă să pună bazele unei colaborări cu Olympiakos Pireu, grupul de investitori greci urmând să asigure desfăşurarea activităţii financiare, dar şi a fotbaliştilor

Lăsată de izbelişte după alegerile locale, CS Turnu Severin s-a confruntat cu foarte multe probleme, majoritatea fiind de natură financiară. Complicându-se de la zi la zi situaţia, oficialii oraşului de la Dunăre au încercat să pasese echipa, dar nici grupul de italieni condus de Claudio Zambon n-a acceptat condiţiile impuse de olteni şi nici buzoianul Viorel Tudose nu s-a văzut acţionar majoritar, aşa cum spera, motivele fiind păstrate secret de cele două părţi. Au urmat alte două luni de incertitudini şi de litigii depuse de jucători din pricina neîncasării drepturilor salariale, pe la „colţuri“ vorbindu-se chiar de desfiinţarea divizionarei A în această iarnă. La sfârşitul săptămânii trecute, a apărut însă o nouă speranţă pentru suporterii de pe „Municipal“, un grup de investitori greci, reprezentanţi ai clubului elen Olympiakos Pireu, fiind tentaţi de o colaborare pe termen lung cu formaţia olteană. Omul de legătură între cele două părţi este un grec pe nume Nikos, care desfăşoară de mai mult timp afaceri la Severin şi este un împătimit al fotbalului.

Oltenii au prezentat situaţia clubului
şi sunt în aşteptare

Gruparea Olympiakos Pireu i-a delegat pe Alexios Alexandris şi pe Stathis Smyris să vină în România şi să ia „pulsul“ cu ce se întâmplă la  CS Turnu Severin. Cei doi au sosit duminică în oraşul de la Dunăre şi au cerut situaţia clubului, urmând ca zilele următoare să demareze sau nu tratativele pentru parteneriat.
„Nouă ni s-a spus să punem la dispoziţie situaţia financiară a clubului şi situaţia jucătorilor, ceea ce am şi făcut. Am înţeles că ei vor veni la Severin cu întreg staff-ul tehnic şi administrativ, dar şi cu un grup de jucători greci, de perspectivă. Mai multe nu ştiu. Tratativele se poartă cu cei aflaţi la conducerea oraşului“, a declarat directorul sportiv Marian Zaharia, pentru GdS.
„Nu s-a stabilit nimic deocamdată. O să ştim mai multe zilele viitoare. Reunirea echipei va avea loc pe 14 ianuarie, iar contractul lui Nicolo Napoli e valabil până pe 15 ianuarie. Dacă vor fi modificări pe parcurs, rămâne de văzut“, a completat vicepreşedintele Felix Nuhaiu, pentru GdS.
Contactaţi telefonic pentru a afla mai multe amănunte, primarul şi viceprimarul oraşului Severin, Constantin Gherghe, respectiv Marius Screciu, nu au putut fi găsiţi.
Conform soccernews.gr, Stathis Smyris va deveni team manager la CS Turnu Severin, iar Alexios Alexandris îl va înlocui din funcţie pe italianul Nicolo Napoli, care nu pare dispus să continue la Severin. Alexandris, fost component al echipei Olimpiakos Pireu şi al naţionalei Greciei, pentru care a bifat 42 de selecţii, a mai antrenat până acum divizionara secundă Kerkyra (2008-2009), dar şi echipa de tineret a clubului la care s-a consacrat (2009-2011).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS