4.2 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Depoul, cu noroc

Formaţia craioveană CS Apa o obţinut o victorie pe cât de frumoasă, pe atât de importantă sâmbătă după-amiază, impunându-se cu 1-0 în faţa echipei Pandurii II Târgu Jiu, disputa contând pentru etapa a 19-a din Liga a III-a, seria 4. Acesta a fost primul meci disputat pe stadionul „Depou – CFR“, noua casă a elevilor lui Ionel Luţă. „La acest meci s-a petrecut un lucru ciudat: meciul s-a jucat în ziua de 13, golul a fost marcat de jucătorul cu numărul 13, mai exact de Robert Căle  (foto; ‘76), iar acum avem 13 puncte în clasament. E semn că am scăpat de ghinioane! O să ne salvăm de la retrogradare, o să vedeţi“, a afirmat directorul sportiv al CS Apa, Ion Mihai, pentru GdS.
CS Apa: Adrian Surdu – Frank Orban, Eduard Dina, Mihai Chiriţă, Mihnea Firoiu – Cătălin Niţă (’55, Louis Copilescu), Octavian Trăistaru (’88, Robert Gârbiţă), Alex Dreşcă, Bogdan Buşică (’75, Dănuţ Stancu) – Renato Bălan (’82, Giani Stoichiţoiu), Robert Căle. Antrenor: Ionel Luţă.
Pandurii II Târgu Jiu: Nicuşor Bănică – Alex Dobroiu (’51, Ionuţ Frunză), Cosmin Băiţa, Gabriel Oiţă, Ionuţ Constantin (’82, Bogdan Dănăricu) – Ştefan Fărcăşanu, Daniel Unguru, George Bertea, Sabin Lupu (’75, Ovidiu Golea) – Andrei Piţian (’51, Silviu Afrem), Alex Vlăduţi. Antrenor: Claudiu Mocioi.
Cartonaşe galbene: Dreşcă, Buşică / Dobroiu, Constantin, Bertea (2).
Cartonaş roşu: George Bertea ’80.
Au arbitrat: Cr. Dorcioman – Gh. Bălan, D. Radu.

Luţă: Jos pălăria pentru copiii ăştia

La finalul jocului, antrenorul CS Apa Craiova, Ionel Luţă, s-a declarat foarte mulţumit de rezultatul obţinut şi a punctat că echipa sa are toate şansele să evite retrogradarea. „Am obţinut o victorie foarte importantă, în care doar noi am crezut. Înaintea meciului, toţi spuneau că vom pierde, iar dacă obţinem un egal să zicem merci. Uite că nu a fost chiar aşa. Aceşti copii minunaţi au muncit mult şi au reuşit un rezultat mare, care ne menţine în cărţi pentru evitarea retrogradării. Mulţi au spus că ne lipsesc doi atacanţi de clasă şi au dreptate, noi folosim mijlocaşi acolo, în faţă, pentru că nu am avut un buget pentru transferuri, ne-am descurcat cum am putut. Nu numai de atacanţi ducem lipsă. Nu avem nici teren de pregătire ca lumea, mergem pe maidane, alergăm prin parc, nu putem să facem nici măcar duş după antrenament, dar avem o inimă mare şi vrem să jucăm fotbal. Poate că toate aceste probleme cu care ne confruntăm ne-au unit atât de mult şi iată că am reuşit să câştigăm astăzi, când, repet, doar noi credeam. Jos pălăria pentru copiii ăştia, pentru ceea ce fac“, a declarat Ionel Luţă, pentru GdS. „Cu aceste trei puncte suntem în grafic. Cred că putem obţine măcar un punct în etapa viitoare, cu Autocatania Caransebeş, apoi trebuie să câştigăm meciurile directe cu CS Vladimirescu şi CSM Lugoj, de acasă. Suntem optimişti, ne vom salva de la retrogradare“, a completat tehnicianul craiovean.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS