4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024

Bute se operează

Pugilistul Lucian Bute a declarat, ieri, într-un interviu acordat agenţiei Mediafax, că va fi supus, astăzi, unei intervenţii chirurgicale în SUA, urmând ca medicii să-i extragă nişte fragmente de os care apasă pe tendoane şi provoacă dureri. Lucian Bute a suferit o accidentare la mâna stângă, în cantonamentul din Florida, iar meciul cu Jean Pascal a fost amânat. „Va trebui să ţin mâna în ghips şase săptămâni, apoi o atelă pe o perioadă cuprinsă între opt şi zece săptămâni, timp în care nu mă pot antrena. Va urma o perioadă de recuperare. Doctorii mi-au spus că, dacă totul decurge bine, în luna august aş putea reîncepe antrenamentele. Meciul a fost doar amânat. Îmi doresc să câştig cu Pascal şi vă asigur că acest lucru se va întâmpla“, a spus Bute. Şi antrenorul românului, Stephan Larouche, regretă accidentarea sportivului: „Situaţia e foarte tristă. Lucian se pregătea foarte bine, dar această accidentare ne-a dat toate planurile peste cap. Trebuie să ascultăm ce spun medicii, pentru că oricum Lucian nu şi-a mai putut folosi mâna stângă la capacitate maximă la ultimele antrenamente“. Potrivit presei canadiene, pe 1 aprilie, erau deja vândute 15.000 de bilete pentru meciul dintre Lucian Bute şi Jean Pascal, programat în 25 mai, la Montreal. Promotorii sperau ca sala să fie plină la evenimentul considerat unul dintre cele mai importante ale anului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS