Federaţia Română de Rugby a sărbătorit, luni seară, la Complexul Olimpic „Sydney 2000” de la Izvorani, 100 de ani de la înfiinţare, primul meci având loc în septembrie 1913, la Bucureşti, între echipele Sporting Club şi Tenis Club Român, încheiat la egalitate, scor 3-3, informează Mediafax. În cadrul evenimentului a fost lansată galeria marilor jucători români de rugby şi a fost desemnat şi cel mai bun „15” din istoria rugby-ului românesc, întocmit de o comisie de specialitate din cadrul federaţiei. Cel mai bun „15” este următorul: Constantin Dinu, Mircea Muntean, Gheorghe Pîrcălăbescu, Gheorghe Dumitru, Marin Ionescu, Florică Murariu, Enciu Stoica, Radu Demian, Mircea Paraschiv, Alexandru Dumitru, Valeriu Irimescu, Adrian Lungu, Ion Constantin, Dumitru Ghiuzelea şi Alexandru Penciu.
S-au mai acordat premii pentru cel mai bun antrenor – Theodor Rădulescu, cel mai bun arbitru – Theodor Witting şi cel mai bun preşedinte al federaţiei – Viorel Morariu, precum şi alte premii speciale. Din partea FIRA-AER a fost acordată FR Rugby o plachetă omagială.
„Este o mare cinste pentru mine şi familia mea selecţionarea în echipa secolului. Mă simt foarte onorat. M-a bucurat foarte mult reîntâlnirea cu foştii mari jucători, antrenori şi oficiali ai federaţiei. În momentul în care am urcat pe scenă, am fost extrem de emoţionat. Am strâns din pumni, pentru a nu fi copleşit de importanţa momentului. Pentru Constanţa, nu poate fi decât o mândrie faptul că doi foşti jucători ai Farului au fost incluşi în echipa de aur a rugby-ului românesc”, a declarat Gheorghe Dumitru, căpitanul celei mai valoroase echipe naţionale de rugby a României din istorie.
„Am fost foarte emoţionat. Ne-am revăzut foştii coechipieri, ne-am reamintit şi de cei care, din păcate, nu mai sunt printre noi. Este o mare onoare pentru orice rugbyst să fie inclus în echipa secolului. Pe de o parte, mă aşteptam la acest lucru, deoarece am obţinut rezultate importante şi la nivelul cluburilor, şi la naţională, dar, pe de altă parte, mă gândeam că sunt foşti jucători, mai în vârstă ca mine, care au reprezentat şi ei cu cinste rugby-ul românesc. Selecţionarea mea şi a lui Gheorghe Dumitru în echipa de aur, precum şi celelalte premii speciale acordate constănţenilor demonstrează că Farul a dat mereu jucători de valoare României”, a spus şi Adrian Lungu, un alt fost mare internaţional român.