Pivotul american James Tyler a fost adus la SCM-U Craiova pentru a se rezolva o problemă existentă sub panou – lipsa unui pivot masiv.
Jucătorul de 25 de ani, care măsoară 2,18 metri şi cântăreşte 150 de kilograme, a fost prezentat ieri, în cadrul unei conferinţe de presă la care au mai participat Marius Toma, managerul echipei şi Ionuţ Drăguşin, jucător a cărui absenţă a fost resimţită din plin de echipa alb-albastră. Tyler s-a arătat încântat de noua sa formaţie. „Am venit într-un campionat bun, puternic, şi abia aşteptam să fac parte lotul acestei echipe“, au fost primele cuvinte ale noului sosit la SCM-U Craiova. Baschetbalistul a evoluat ultima dată în luna octombrie, la Montevideo, în Uruguay, şi ar mai avea nevoie de o perioadă de recuperare.
„Va avea nevoie de o perioadă de acomodare, de aproximativ două săptămâni. Antrenorul va fi cel care va decide dacă va putea juca în partida de duminică cu Ploieşti, în funcţie de modul în care va răspunde la cerinţe“, a precizat managerul secţiei de baschet a SCM-U Craiova, Marius Toma.
Acesta speră ca Drăguşin să fie suplinit cu succes de Tyler până în luna martie, când ar trebui să revină pe teren. „Se simte foarte mult lipsa lui Drăguşin, sperăm să rezolvăm această problemă cu James. Noi stăm rău la recuperări, ne bat toţi, suntem călăriţi meci de meci, aşa ceva nu se poate“, a reacţionat Toma.
James Tyler a fost adus după plecarea pivotului Sasha Topchov, care s-a despărţit săptămâna trecută de gruparea craioveană, după ce staff-ul tehnic a fost mulţumit de prestaţia sa. Topchov a fost adus la SCM-U la sfârşitul lunii octombrie, de tehnicianul Andelko Mandic, ca înlocuitor pentru Ionuţ Drăguşin, accidentat înainte de debutul campionatului. Prestaţia sa nu a fost cea dorită şi nu s-a mai prelungit contractul care expirase în această lună.
Impresionat de afluenţa publicului
la meciuri
Revenind la ultima achiziţie a craiovenilor, James Tyler a mai jucat la echipe din Serbia, Bulgaria şi America de Sud, neavând tangenţe cu baschetul din România. Deşi este de puţin timp în Bănie şi-a făcut o primă impresie despre oraşul nostru. „Craiova este un oraş frumos, oamenilor de aici le place baschetul. Nu ştiu foarte multe despre echipă, dar mi-am făcut o părere foarte bună“, a mai spus James Tyler.
Deşi are o înălţime cu care puţini se pot lăuda, Tyler nu este cel mai înalt component al Craiovei, fiind întrecut de Ionuţ Drăguşin. Americanul are cu trei centimetri mai puţin decât Drăguşin: 2,18 metri, faţă de 2,21 metri cât are baschetbalistul român. „Nu mă aşteptam să găsesc aici un coleg mai înalt decât mine“, a recunoscut Tyler.
Ionuţ Drăguşin speră ca Tyler să rezolve problemele de sub panou, care au afectat echipa în prima parte a sezonului. „Cred că prin aducerea lui Tyler vom reuşi să ne mobilizăm. Nu vom mai avea atât de multe probleme sub panou. Aceste schimbări au deranjat unitatea echipei, dar sper să ne prindă într-o formă foarte bună în play-off“, a punctat Drăguşin.
Meciul SCM-U Craiova-CSU Asesoft Ploieşti se va disputa duminică, de la ora 20.00.