Antrenorul formaţiei CSM Vâlcea, Erik Lincar, şi-a felicitat elevii pentru evoluţia din jocul de ieri, cu FC Olt, de la Slatina, câştigat cu 2-0 (Adrian Codin ‘4, ’85), şi consideră că o victorie obţinută sâmbătă, contra CSU Craiova, fosta sa echipă, ar mări considerabil şansele la promovare a grupării din Zăvoi.
„Nu am fost la fel de proaspeţi ca la Reşiţa, dar important este că am câştigat. Jocul a fost mult sub cel practicat la Reşiţa, dar înţeleg, din punct de vedere fizic, echipa nu a mai fost proaspătă. Dacă o să câştigăm sâmbătă cu Craiova, am fi la un punct de ei, am reveni în lupta pentru locul doi. Dar şi Reşiţa are şanse, acum joacă acasă, suntem trei, patru echipe care ne batem pentru locul secund. Mi-e greu să cred că FRF nu va da acceptul Craiovei să promoveze, în România ştiţi cum e, acolo s-a investit foarte mult. Noi încercăm să câştigăm cât mai multe meciuri şi vedem la final pe ce loc vom fi. Nu am de luat nicio revanşă faţă de Craiova, eu îmi fac meseria şi vreau ca echipa care m-a angajat să fie mulţumită de joc şi de rezultate”, a declarat Erik Lincar, citat de liga2.ro.
Partida CSM Vâlcea – CSU Craiova va avea loc sâmbătă, de la ora 11.00, în Zăvoi, disputa contând pentru etapa a 5-a din Liga a II-a, seria 2.