0.6 C
Craiova
luni, 25 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportACSVM, victorioasă la „masa verde“

ACSVM, victorioasă la „masa verde“

Din cauza regulamentului permisiv, ultima etapă din Liga a III-a, seria 3, va programa maximum patru partide din cele șase. FC Balș s-a retras din campionat, iar Viitorul Domnești a anunțat că nu se va prezenta la Ișalnița, sub semnul întrebării fiind pusă și participarea celor de la CS Vișina Nouă la jocul de la Clinceni, cu Inter.
Deși partida de la Ișalnița, dintre ACS Viitorul Municipal Craiova și Viitorul Domnești, ar fi contat pentru cele două echipe, oaspeții au decis să nu se prezinte, iar trupa pregătită de Alin Gavrilă va câștiga la „masa verde“, cu 3-0. Directorul general al ACSVM Craiova, Horațiu Stănescu, a explicat de ce s-a ajuns la acest dezinteres din partea anumitor formații: „Din 18 martie se ştia faptul că nu va retrograda nimeni. Atunci s-a vorbit ca barajul pentru promovarea în Liga a III-a să nu mai fie cu trei echipe, ci cu două, ca şi până acum. S-a hotărât ca în eşalonul al treilea să fie şase serii cu 14 echipe, deci ar fi cam greu să retrogradeze cineva. Este păcat că s-a ajuns ca anumite formații să nu se prezinte la meciuri“.
Conform programării, în play-off se vor disputa două jocuri, Inter Clinceni – CS Vişina Nouă (ora 15.00), Metaloglobus Bucureşti – FC Baloteşti (18.00), iar Juventus Bucureşti va sta. În play-out vor avea loc tot două partide: Dinamo II – ACS Podari (ora 13.00), Concordia II Chiajna – CS Tunari (18.00), în condițiile în care meciul ACSVM Craiova – Viitorul Domneşti nu se va disputa.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS