7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSorin Cârțu: Neymar și Robben, printre cei mai buni

Sorin Cârțu: Neymar și Robben, printre cei mai buni

Partidele de astăzi de la Cupa Mondială ar putea produce alte surprize, chiar dacă Nigeria și Elveția par favorite să ajungă în optimile de finală. Nigeria și Argentina se vor întâlni în grupa F, de la ora 19.00 (TVR 1), urmând să se stabilească echipa care va termina pe primul loc. În cealaltă partidă, Iranul va încerca să învingă Bosnia și va spera ca Argentina să triumfe în fața africanilor.
Înaintea ultimei etape, clasamentul se prezintă astfel: 1. Argentina 6 puncte (golaveraj 3-1), 2. Nigeria 4 (1-0), 3. Iran 1 (0-1), 4. Bosnia 0 (1-3).
În grupa E, de la ora 23.00, va fi un duel de la distanță pentru ocuparea locului secund între Ecuador și Elveția. Formația pregătită de Ottmar Hitzfeld va avea prima șansă, la prima vedere, în fața Hondurasului, în timp ce sud-americanii vor înfrunta Franța, aflată într-o formă de zile mari.
Ierarhia în această grupă este: 1. Franța 6 puncte (golaveraj 8-2), 2. Ecuador 3 (3-3), 3. Elveția 3 (4-6), 4. Honduras 0 (1-5).
Antrenorul craiovean Sorin Cârțu a făcut o analiză a meciurilor disputate până acum la Cupa Mondială și mizează pe Olanda și Germania. „Până acum a fost o ediție frumoasă a Mondialului. Eu țin cu Italia, dar îmi plac și olandezii, și nemții. Și în optimi vor fi dueluri interesante, primele două fiind chiar capete de afiș: Mexic – Olanda și Brazilia – Chile. Pentru mine a fost o surpriză eliminarea Spaniei din faza grupelor, dar mă așteptam să nu mai ajungă în semifinale sau în finală. Păcat că a ieșit din competiție Anglia. Aș vrea ca Brazilia să aibă alt mod de exprimare. Neymar și Robben s-au detașat față de alți jucători, au fost printre cei mai buni“, a afirmat Sorin Cârțu, pentru GdS.

Rezultatele de luni

grupa A: Brazilia – Camerun 4-1 (goluri Neymar ‘17, ‘35, Fred ‘49, Fernandinho ‘84 / Joel Matip ‘26), Mexic – Croația 3-1 (Rafael Marquez ‘72, Andres Guardado ‘75, Javier Hernandez ‘82 / Ivan Perisic ‘87); clasament: 1. Brazilia 7 puncte (golaveraj 7-2), 2. Mexic 7 (4-1), 3. Croaţia 3 (6-6), 4. Camerun 0 (1-9).
grupa B: Olanda – Chile 2-0 (Leroy Fer ‘77, Memphis Depay ‘90+1), Spania – Australia 3-0 (Villa ‘36, Fernando Torres ‘69 şi Mata ‘82); clasament: 1. Olanda 9 puncte (golaveraj 10-3), 2. Chile 6 (5-3), 3. Spania 3 (4-7), 4. Australia 0 (3-9).
În optimi, Brazilia va întâlni, sâmbătă, de la ora 19.00, pe Chile, iar Olanda va da piept cu Mexic, duminică, de la ora 19.00.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS