7 C
Craiova
miercuri, 25 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPavel Badea: Sunt fanul Coreei la Mondialul din Brazilia

Pavel Badea: Sunt fanul Coreei la Mondialul din Brazilia

\n

Faza grupelor de la Campionatul Mondial din Brazilia se încheie astăzi, când se desfășoară ultimele patru partide. În grupa G, Germania și SUA vor juca la Recife, de la ora 19.00 (TVR 1), un egal asigurându-le prezența în optimi.
 În celălalt meci, Portugalia și Ghana vor lupta pentru victorie și cu speranța ca nemții să-i învingă pe americani.
Înaintea ultimei runde, clasamentul se prezintă astfel: 1. Germania 4 puncte (golaveraj 6-2), 2. SUA 4 (4-3), 3. Ghana 1 (3-4), 4. Portugalia 1 (2-6).
În grupa H, Belgia, calificată deja în optimi, va întâlni, de la ora 23.00, la Sao Paolo, Coreea de Sud, în încercarea de a termina pe primul loc. În ultima partidă, Algeria și Rusia se vor înfrunta, la Curitiba, pentru locul secund în grupă, africanii având și varianta egalului.
Clasamentul este următorul: 1. Belgia 6 puncte (golaveraj 3-1), 2. Algeria 3 (5-4), 3. Rusia 1 (1-2), 4. Coreea de Sud 1 (3-5).

„Anglia, Italia și Spania, marile decepții“

Pavel Badea a făcut o analiză a ultimelor partide din faza grupelor și nu crede că vor fi surprize în privința echipelor calificate, însă speră ca fostul lui coleg, Hong Myung-Bo, să învingă Belgia. „Pentru mine, meciul Coreei de Sud este special. Am fost coleg cu selecționerul Hong Myung-bo la două echipe în prima ligă din Coreea de Sud. Într-adevăr, asiaticii au șanse mici, pentru că vor întâlni una dintre cele mai bune echipe din Europa. Belgia are o generație foarte bună, cu jucători extraordinari, însă până acum nu au evoluat la potențial maxim. În partida cealaltă, Algeria are generație bună de fotbaliști, însă fără nume sonore. În celălalt joc, cred că va fi egal între Algeria și Rusia“, a afirmat, pentru GdS, Pavel Badea, care a fost coleg cu Hong Myung-Bo, la formațiile Bellmare Hiratsuka și Kashiwa Reysol, în prima ligă din campionatul sud-coreean.
Badea a analizat și meciurile din grupa G și s-a arătat dezamăgit de eliminarea celor trei forțe din Europa. „Nu cred ca nemții și americanii vor juca la egal. Germania și SUA vor face tot posibilul să câștige, nu se vor compromite. În celălalt joc, Ghana este o echipă incomodă și se poate impune, dar are șanse mici de calificare în optimi. Marile decepții sunt Anglia, Italia și Spania. Probabil au vrut să se întoarcă mai repede acasă, să se odihnească, altfel nu îmi explic cum echipele cu cele mai puternice trei campionate din Europa au fost eliminate încă din faza grupelor“, a mai precizat Pavel Badea. 

Rezultatele de marți

grupa C: Grecia – Coasta de Fildeş 2-1 (goluri Samaris ‘42 şi Samaras ‘90+3 – din pen. / Bony ‘74), Columbia – Japonia 4-1 (Juan Cuadrado ‘17 – pen., Jackson Martinez ‘55, ‘82 și James Rodriguez ‘90 / Shinji Okazaki ‘45+1); clasament: 1. Columbia 9 puncte (golaveraj 9-2), 2. Grecia 4 (2-4), 3. Coasta de Fildeş 3 (4-5), 4. Japonia 1 (2-6).
grupa D: Uruguay – Italia 1-0 (Diego Godin ’81), Costa Rica – Anglia 0-0; clasament: 1. Costa Rica 7 puncte (golaveraj 4-1), 2. Uruguay 6 (4-4) , 3. Italia 3 (2-3) , 4. Anglia 1 (2-4).
În optimile de finală, Columbia va întâlni Uruguay, sâmbătă, de la ora 23.00, la Rio de Janeiro, iar Grecia va juca  duminică, de la ora 23.00, la Recife, împotriva echipei Costa Rica.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS