8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSă înceapă spectacolul!

Să înceapă spectacolul!

Oficialii și suporterii CS Universitatea Craiova își văd astăzi visul împlinit, antrenorul Jerry Gane și elevii săi debutează în Liga I la ora 21.00 (Look TV), în compania echipei Pandurii Târgu Jiu. Meciul de pe „Ion Oblemenco“ se anunță foarte disputat pentru că ambele combatante își doresc să contabilizeze primele trei puncte din noul sezon.
După un prim meci oficial dezamăgitor, pierdut în Giulești, scor 0-1, în fața Rapidului, în Cupa Ligii, reprezentanții CS Universitatea Craiova nu concep să nu se impună în derbiul Olteniei și să se revanșeze astfel în fața fanilor, oferindu-le totodată dovada că s-a muncit bine în perioada precompetițională.
„Debutăm în Liga I într-un meci cu Pandurii, o echipă foarte bună, care în mare parte și-a păstrat nucleul de jucători de anul trecut, iar în ultimul timp s-a și întărit cu doi, trei fotbaliști foarte buni. Nu va fi un meci ușor, pentru că Pandurii este o echipă care joacă un fotbal ofensiv, pune probleme. Noi trebuie să fim bine motivați, determinați, pentru acest meci, pentru că, în momentul de față, avem nevoie să începem bine campionatul. Avem nevoie de puncte și de încredere, dar și de noroc, pentru că ne-a lipsit la Rapid, ținând cont de numărul de ocazii pe care le-am ratat. Sper să avem luciditate în fața porții și consider că echipa mea e favorită în acest meci. În ceea ce privește lotul meu, Dănănae este suspendat, Ivan a plecat la lotul național și nu va fi utilizat la acest meci, Valskis încă acuză ușoare dureri, nu este refăcut 100% și nu va face parte din lot. În atac îl am pe Curelea și Herghelegiu. Mai este și Nuno Rocha, care poate să apară acolo, în față. Restul jucătorilor sunt apți și dornici să începem cu bine“, a spus Jerry Gane, în cadrul unei conferințe de presă. „Cei de la Pandurii au o linie de mijloc puternică, au o echipă care se va bate în acest an la cupele europene, dar faptul că este ofensivă ne poate ajuta și pe noi, pentru că atunci când ne lași spații și noi putem crea probleme. Sunt convins că nu vor veni să se apere și sper să fie un spectacol frumos, iar la final să fim noi cei care ne bucurăm de victorie“, a completat tehnicianul CSU.

„Jucătorii tineri au nevoie de încurajările publicului”

Jerry Gane își dorește ca numărul suporterilor din tribune să fie cât mai mare și să se „simtă“ aportul lor, considerând că are în lot mulți jucători tineri care trebuie impulsionați. „Sper ca suporterii să vină în număr cât mai mare și să ne ajute, să ne sprijine pe toată durata meciului. Avem nevoie de ei! Eu cred că fanilor le-au lipsit aceste meciuri de Liga I în ultimii ani, iar acum trebuie să fie alături de noi și să aibă răbdare, pentru că o echipă nu se construiește într-o lună, mai ales când aduci foarte mulți jucători. Important este ca în momentele mai puțin bune din timpul jocului să se simtă aportul publicului, pentru că jucătorii tineri, cu mai puțină experiență, pe care îi am, au nevoie de încurajare“, a spus antrenorul craiovean.
Jerry Gane a afirmat că se așteaptă la altă atitudine din partea elevilor săi la acest joc, față de cel cu Rapid. „Poate nu am avut o conectare 100% în acel meci. A fost și acel trac al debutului, pentru că nu e ușor să debutezi în Giulești, chiar dacă a fost un meci de Cupa Ligii. În schimb, în această săptămână am avut antrenamente foarte bune, băieții au fost mult mai conectați și îi simt motivați pentru acest debut din campionat, care până la urmă e cel mai important. Sunt puncte în joc și trebuie acumulate, indiferent de adversar“, a mai spus Jerry Gane.
Întrebat dacă și-ar dori să joace cu leul pe piept, antrenorul CSU a afirmat că i-ar plăcea, dar că nu știe în ce măsură se poate realiza asta acum: „Nu știu, o să vedem, lucrul acesta ar trebui să-l discutați cu conducerea clubului. Sigur că am vrea, dar în măsura în care se poate“.

Vătăjelu: O să am ceva emoții, dar o să trec peste

Prezent la întâlnirea cu mass-media, fundașul stânga al CSU, Bogdan Vătăjelu, a afirmat că este nerăbdător să debuteze în Liga I, menționând că și-ar dori ca evoluțiile sale și ale echipei de club să fie bune și să-l ajute să îmbrace din nou tricoul naționalei mari.
„Ne-am pregătit o lună și jumătate și așteptăm și noi să jucăm oficial în Liga I. Pentru mine e prima dată când o să joc pe prima scenă și abia aștept să debutez. Echipa este la fel de emoționată și suntem pregătiți să dăm piept cu Pandurii. Am realizat ce înseamnă CS Universitatea Craiova cât timp am fost aici o jumătate de an și au realizat și băieții noi care au venit acum. Craiova este cea mai iubită echipă a Olteniei și o să se vadă și mâine seară (astăzi – n.r.) la meci. Dacă începem cu victorie, avem alt moral și lucrurile ar putea să meargă bine în continuare. Vă asigurăm că vom face tot posibilul să câștigăm cu Pandurii. Cu siguranță că, dacă lumea va veni în număr mare la stadion și va fi cu noi, ne va face viața mai ușoară. Eu voi juca în primul rând pentru echipă, apoi pentru mine. Vreau să mă impun ca titular și odată cu evoluțiile mele bune și ale echipei și o clasare cât mai sus, probabil că voi ajunge din nou la națională. Nu mă gândesc încă la asta, vreau doar să-mi fac jocul meu și să câștige echipa“, a declarat Vătăjelu.

Grigoraș: Ne va aștepta un joc extrem de greu

De partea cealaltă, antrenorul echipei Pandurii Târgu Jiu, Petre Grigoraș, a afirmat înainte de plecarea spre Bănie că se așteaptă la un meci greu și că speră ca publicul să fie numeros și să vadă un fotbal de calitate. „Ce a fost la Mediaș a trecut. E altă competiție acum, jucăm în derbiul Olteniei și întâlnim pe CS Universitatea Craiova, o echipă nou-promovată, dar care a investit foarte mult și și-a propus lucruri frumoase. Ne va aștepta un joc extrem de greu. Nu mi-aș fi dorit să joc în prima etapă cu ei, vă spun sincer, dar așa a fost să fie. Ne vom prezenta la meci apți din toate punctele de vedere și vom arăta și ca joc diferit față de cel de la Mediaș, spre bine cred eu. M-am gândit și la atmosfera de la Craiova când am spus că trebuie să fim apți din toate punctele de vedere. Craiova mănâncă fotbalul pe pâine, am simțit-o și pe pielea mea, când am jucat contra ei acum câțiva ani. Este cea mai iubită echipă din zonă și sunt convins că foamea de a vedea meciuri de Liga I, după o secetă de câțiva ani, îi va aduce pe fani într-un număr mare la stadion. Mi-aș dori ca stadionul să fie arhiplin, suporterii să-și încurajeze propria echipă, nu-i nici un fel de problemă, dar să jucăm într-o atmosferă frumoasă“, a spus strategul gorjenilor.
„Avem o problemă medicală cu Nicandro Breeveld și nu va putea face deplasarea, iar Nistor este jucătorul nostru cu acte în regulă și îl putem utiliza. Suntem considerați favoriți pentru că CSU este o nou-promovată, dar fotbalul este fotbal, vom vedea ce va fi. Nu trebuie să ne considerăm nici favoriți, nici outsideri, ci să fim profesioniști și să încercăm să tratăm fiecare partidă serios și să o câștigăm. Mergem la victorie, asta e clar, dar și un egal ar fi bun“, a completat Petre Grigoraș.

Buleică: Nu este un meci special pentru mine

Mijlocașul formației Pandurii, craioveanul Alin Buleică, fotbalist care a fost crescut de „defuncta“ FC Universitatea, a afirmat că pentru el nu este un joc special, dar cu toate astea își dorește să câștige contra lui CSU, fiind primul său meci de pe „Ion Oblemenco“ în calitate de adversar. „Vreau să câștigăm pe «Ion Oblemenco» cu CSU. O să fie un meci greu, pentru că este primul lor meci în Liga I și sigur o să fie lume multă la stadion. O să fie presiune mare, dar nu pe noi, ci pe ei. Am început mai bine decât noi, am obținut o victorie la Mediaș, ei au pierdut la Rapid, dar asta nu contează foarte mult. Sperăm să continuăm tot cu victorie. Nu este un meci special pentru mine. Este un pic mai important pentru că joc pentru prima dată ca adversar în orașul meu. În rest, toate meciurile sunt la fel“, a declarat Alin Buleică, pentru GdS.

Liga I

Etapa I: astăzi: Concordia Chiajna – Astra Giurgiu (ora 18.30, Look TV), CS Universitatea Craiova – Pandurii Târgu Jiu (21.00, Look TV); mâine: ASA Târgu Mureș – Universitatea Cluj (18.30, Look Plus), Rapid – Steaua (21.00, Look TV); duminică: FC Botoșani – Gaz Metan Mediaş (17.00, Look Plus), CFR Cluj – Ceahlăul Piatra Neamț (19.00, Look Plus), FC Braşov – Petrolul Ploiești (21.00, Look TV); luni: CSMS Iaşi – Viitorul Constanța (18.30, Look TV), Dinamo – Oțelul Galați (21.00, Look Plus).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS