O vorbă din popor spune că: „Săracului să îi spargi strachina, pentru că dacă nu, plouă în ea, se satură de apa din cer căzută din belşug după care îţi dă cu stachina în cap”. Această învăţătură bătrânească se pliază perfect pe ce s-a întâmplat în Drobeta Turnu Severin. Din milă, oficialii echipei Minerul Mehedinţi l-au luat de pe străzi pe jucătorul internaţional Paul Abba, oferindu-i casă, masă, un salariu decent lunar şi şansa să se relanseze în viaţa sportivă. Nigerianul Paul Abba a răsplătit bunătatea oltenilor cu un gest de nesimţire. După ce a fost introdus pentru 35 de minute în primul joc amical în cantonamentul de la Băile Herculane, africanul a aşteptat lăsarea întunericului şi a fugit cu două genţi pline cu haine, din camera oferită de Minerul Mehedinţi, ce se află în incinta Stadionului „Municipal”.
„Din milă, eu şi un prieten ziarist l-am chemat pe acest jucător la Drobeta Turnu Severin. L-am aşteptat la ora 3.00 dimineaţa în gară, l-am luat la mine acasă, unde i-am preparat ceva de mâncare pentru că era leşinat de foame, dar acum acesta ne-a trădat omenia, prietenia şi aşteptările, fugind din cantonament!”, a declarat unul dintre componenţii stafului tehnic al Minerul Mehedinţi.
Contactat telefonic, jucătorul Paul Abba a spus că este în vizită la cineva în Timişoara, nişte vechi prieteni.
Paul Abba este fost jucător în Liga I, a ajuns să doarmă pe străzile Ploieştiului. Impresionaţi de situaţia în care a ajuns atacantul, oficialii nou promovatei în Liga a III-a, Minerul Mehedinţi, l-au chemat pe nigerian la Drobeta-Turnu Severin şi i-au oferit cazare într-una din camerele special amenajate pentru jucători la Stadionul „Municipal”. Africanul nu era străin de noul său domiciliu, deoarece el a mai locuit acolo şi în perioada în care a evoluat pentru Gaz Metan Severin. Minerul spera să-l repună pe picioare pe Abba şi voia să îl legitimeze pe atacantul de 23 de ani, care încă se află sub contract cu Gloria Buzău.