4.2 C
Craiova
miercuri, 13 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSă ne aperi bine!

Să ne aperi bine!

http://www.youtube.com/watch?v=hQ3l0ppz2MI

\n

Cristian Bălgrădean a luat contact ieri-dimineață cu noii săi colegi de la CS Universitatea Craiova, echipă pentru care va evolua în următorii trei ani competiționali, participând la antrenamentul de dimineață, de pe stadionul „Zoltan Crișan“. „Pufi“, cum era alintat de foștii săi colegi de la Dinamo, s-a pregătit separat în prima parte, a făcut numai alergări, fiind supravegheat de secundul George Biță și de o parte a staff-ului medical. Spre finalul ședinței de pregătire, Bălgrădean a intrat pentru puțin timp pe mâna lui Silviu Lung, participând alături de Brac, Straton și Irimia, la câteva exerciții specifice postului de portar, extrem de solicitante.

Felix Grigore: Cristi
a acceptat un salariu cu 30% mai mic

Imediat după ședința de pregătire, Cristian Bălgrădean a fost prezentat jurnaliștilor și suporterilor de către managerul general al CSU Craiova, Felix Grigore, acesta fiind convins că trupa lui Jerry Gane nu va mai lua goluri cu ușurință de acum înainte. „Bălgrădean este un jucător cu care am lucrat la Urziceni, am mare încredere că ne va ajuta în îndeplinirea obiectivelor. Când l-am adus la CS Universitatea am ţinut cont de experienţa lui, de valoarea lui. Faţă de ofertele din străinătate, Cristi a acceptat un salariu cu 30% mai mic, ceea ce pentru noi înseamnă că a venit cu inima la CS Universitatea. În opinia mea, este unul dintre cei mai buni portari din România la momentul actual“, a spus Felix Grigore, sperând că s-a întors roata și că de acum înainte Craiova va lua jucători de la Dinamo.

Bălgrădean: Sunt sută la sută cu sufletul
la Craiova

La rândul său, noul portar al CSU Craiova, Cristi Bălgrădean, a afirmat că a venit cu sufletul deschis în Bănie și că își dorește ca echipa să părăsească zona „nisipurilor mișcătoare“ și să evolueze în cupele europene. „Aş vrea să le mulţumesc acestor oameni minunaţi că m-au ajutat într-un moment cât de cât greu al carierei. Am venit la Craiova cu sufletul deschis. Vreau să mă pregătesc bine, să joc bine, să facem suporterii fericiţi. Şi, chiar dacă ar putea părea o ironie, dată fiind poziţia de acum a CS Universităţii, îmi doresc să prindem o cupă europeană încă din acest an. Când spun asta mă bazez pe forţa grupului. Am întâlnit aici băieţi minunaţi, antrenori la fel, care m-au primit extraordinar. Prin transferul meu la CS Universitatea consider că este un pas în faţă, că pot să revin la echipa naţională. Vom juca fiecare meci la victorie. Şi Cupa României este un drum care te poate duce în cupele europene. Îmi doresc performanţe cât voi sta la Craiova“, a spus „Pufi“. „Mă gândesc doar la viitor. Sper ca prin evoluţiile mele să-i fac pe fani să mă accepte, să mă simtă unul de-al lor. Dinamo este un subiect închis pentru mine, sunt sută la sută cu sufletul la Craiova. Ştiu ce rivalitate există între cele două cluburi, dar sunt jucător profesionist şi îmi vor face cât mai bine treaba aici“, a completat Bălgrădean, care se simte pregătit să evolueze duminică, la Giurgiu, contra Astrei: „Domnul Gane hotărăşte dacă voi fi în lot pentru meciul cu Astra. Eu îmi doresc să apăr cât mai mult şi să o fac cât mai bine. Trebuie să scoatem punct sau puncte cu Astra“.

Varga a terminat
cu fițele

O altă noutate din lotul lui Jerry Gane a fost Dacian Varga. Fostul decar al CSU a primit o nouă șansă din partea conducerii și de ieri s-a alăturat colegilor de la prima echipă. Acesta a participat la câteva circuite fizice și cu mingea, dar a alergat preț de câteva minute și separat, alături de Bălgrădean, parcurgând din proprie inițiativă suprafețe în plus față de noul său coleg, dorind să impresioneze prin pofta sa de muncă, semn că i-a prins bine perioada în care a fost pedepsit. „Dacian Varga a revenit de ieri (marți – n.r.) la antrenamentele primei echipe. El are un contract cu clubul nostru. În această perioadă s-a pregătit cu echipa a doua. Conducerea a considerat că are nevoie de experienţa lui la prima echipă, şi el la fel, aşa că a fost reprimit la antrenamente, sub comanda lui Jerry Gane“, a explicat managerul CSU, Felix Grigore.

Mateiu ar putea reveni cu Oțelul Galați

Separat de restul grupului s-au antrenat Ovidiu Dănănae și Mihăiță Pleșan, aceștia făcând alergări ușoare pe terenul „Petre Deselnicu“, acolo unde asudau portarii lui Silviu Lung. Ambii au fost menajați din cauza unor mici probleme medicale, dar Jerry Gane are toate șansele să-i aibă apți sută la sută până la disputa cu Astra.
Tehnicianul CSU a primit semnale pozitive și în ceea ce-l privește pe Alexandru Mateiu, care s-a accidentat la genunchi în prima etapă, cu Pandurii. Recuperarea mijlocașului decurge foarte bine și ar putea fi în lot la meciul cu Oțelul Galați. „Mă simt foarte bine, nu mai am nici un fel de durere, dar mi s-a spus să nu risc nici în această săptămână și să mă pregătesc tot separat. Marțea sau miercurea viitoare vor merge iarăși în Turcia, pentru control, iar dacă va ieși bine consultația, aș putea să trag tare să prind și eu lotul pentru meciul cu Oțelul Galați. Eu cred că am scăpat ieftin din toată această poveste. Sper să revin cât mai repede, pentru că e greu pe margine“, a declarat Alexandru Mateiu, pentru GdS.

Amical cu OFK Belgrad

În timp ce Jerry Gane și compania trag tare la antrenamente ca să obțină un rezultat pozitiv cu Astra, la Giurgiu, oficialii CS Universitatea Craiova au parafat un joc amical pentru 6 septembrie, în Bănie, cu formaţia OFK Belgrad, din prima ligă sârbă. „Perioada 1-10 septembrie este rezervată de UEFA pentru jocuri internaţionale interţări oficiale sau amicale, motiv pentru care LPF nu a programat etapă de campionat. În această pauză competiţională, CSU Craiova va disputa un meci amical în compania OFK Belgrad. Partida se va disputa în Bănie, pe 6 septembrie, de la ora 18.00“, se arată într-un comunicat postat pe csuc.ro, în care se face și o frumoasă prezentare a adversarei: „Înfiinţat pe 1 septembrie 1911, OFK Belgrad este cel mai vechi club care activează în Superliga sârbă. Are în palmares cinci titluri de campioană, cucerite în perioada interbelică, şi cinci cupe ale Iugoslaviei. În sezonul 1962-1963 a jucat în semifinalele Cupei UEFA. Academia lui OFK Belgrad este una dintre cele mai cunoscute din Serbia. În cei 95 de ani de existenţă a dat mulţi jucători echipei naţionale. Cel mai recent produs al clubului din capitala Serbiei este Branislav Ivanovic, actualmente jucător al celor de la Chelsea Londra. În acest moment, OFK Belgrad ocupă locul zece în ierarhia primei ligi din Serbia. În ultima rundă, a învins cu 4-2 pe terenul lui Napredak Krusevac“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS