Bănia a rămas cu două echipe în competițiile naționale de fotbal feminin, Real – în Superligă și Victoria – în Liga I, după ce formația Oltenia Craiova a fost exclusă din Liga I pentru două neprezentări.
Decizia a fost luată de Comisia de Disciplină a FRF, iar rezultatele înregistrate în acest sezon de Oltenia Craiova vor fi anulate şi clubul va suporta și o penalizare de 1.210 lei.
Oltenia a jucat doar două meciuri în campionat și unul în Cupa României, fiind învinsă la scoruri de handbal, fără să marcheze vreun gol. Fotbalistele craiovene au încasat 24 de goluri în meciul cu Baia Mare, 18 în partida cu Odorhei – ambele în campionat, iar în Cupă, au jucat cu Victoria Craiova, la Mischii, și au fost învinse cu 30-0! Oltenia a avut un golaveraj de 72 de goluri primite şi nici unul marcat.
Lipsa banilor și a jucătoarelor a dus la neprezentări
Înființată în vară, echipa Oltenia Craiova a avut viață scurtă, doar câteva luni. La conducerea clubului s-au aflat Marian Pălărie, președinte, și Ion Popescu – manager. În mare, principala problemă a reprezentat-o lipsa banilor, dar când au fost întrebați de ce nu s-a prezentat echipa la meciuri, cei doi au avut răspunsuri diferite. „Nu am mai mers la meciuri pentru că nu am mai avut jucătoare. Nici măcar opt să putem începe jocul. La antrenamente veneau câte trei-patru fete. La un singur meci am avut în lot 12 fete. L-am adus pe domnul Popescu manager la echipă să se ocupe de tot, dar el a cam «scăldat-o». Voia să îl pună pe fiul dânsului antrenor, dar trebuia să se ocupe și să aducă jucătoare. A adus fete care nu puteau da o pasă de cinci metri“, a spus Marian Pălărie, cel care în trecut a fost președinte la echipa Sporting Craiova și o perioadă reprezentant al echipelor de fotbal feminin în Comitetul Executiv al FRF.
Popescu: Am dus fetele cu mașina personală la Mischii
La rândul său, Ion Popescu a spus că, din cauza datoriilor acumulate în trecut de clubul Sporting, condus de Marian Pălărie, oamenii nu au mai avut încredere să ajute nou-înființata Oltenia Craiova. „Bine că am scăpat, altfel mă umpleam de datorii. Aveam jucătoare, dar toți cei de care aveam nevoie, respectiv cei cu transportul, arbitrajul și asistența medicală, cereau banii înainte. Păi numai un transport până la Reghin costa 1.800 de lei. La meciul din Cupă cu Victoria, de la Mischii, am dus fetele cu mașina personală și le-am luat și apă, pentru că nu aveau. Tot datorită mie au putut juca meciurile de pe teren propriu de la Braloștița. Ce manager eram eu dacă nu am avut nici drept de semnătură la bancă?“.
Pălărie: Nu a venit nici un ban de la FRF
Pălărie susține că acest colaps financiar, dacă se poate spune așa, a pornit de la faptul că FRF nu a mai virat cluburilor de fotbal feminin tranșa lunară pentru cazare și masă, la meciurile din deplasare. „Fiecare echipă primește o sumă, diferențiat pe cele două eșaloane. Noi trebuia să primim de la FRF 3.250 de euro pe tot campionatul, care se împart în trei tranșe lunare. Nici o echipă nu a primit nici un leu. Oricum, acei bani ne asigurau nouă 50 la sută din cheltuieli. Echipele din cele două competiții, Superligă și Liga I, se bucurau că ne-au exclus pe noi și li se împart lor banii. Dar mai trebuie să îi și primească. Eu am cheltuit destui bani în vară, pe constituirea clubului, cele cinci drumuri la București. Am ajutat și clubul Victoria Craiova să se înscrie. Măcar dacă eram eu cel care făcea greșelile…“. Pălărie vrea ca în toamna anului viitor să revină în fotbalul feminin, dar se va axa pe inițiere pentru jucătoare începând cu vârsta de opt ani.
Și Real a pierdut două jucătoare de bază
Reprezentanta Craiovei în Superligă, Real Craiova, a obținut o remiză albă (scor 0-0) duminică, pe teren propriu, cu Heniu Prundul Bârgăului, în etapa a cincea. Antrenorul Sorin Pătrașcu a spus că terenul de la Hanul Doctorului le-a pus mari probleme ambelor echipe. „Ploua, s-a jucat mai mult la mijlocul terenului, care era desfundat. Ocaziile de gol au lipsit. Dacă încercam acțiuni la firul ierbii, se oprea mingea în baltă, dacă încercam pase peste apărarea adversă, mingea lua o traiectorie ciudată când cădea. Pe deasupra avem și mari probleme de lot după ce două jucătoare de bază, Hornea și Bârdea, au plecat să joace în Cipru și Spania și m-au lăsat descoperit“. Pentru Real au evoluat jucătoarele: Niculescu – Nicu, Pozmac, Tomescu, Dragu – Bâscoveanu, Burtică, Cojocaru, Simion – A. Peșu, Obreja. A mai intrat: Ioniță. Real Craiova ocupă locul cinci, cu cinci puncte, iar sâmbătă va juca în deplasare cu Fair Play București, urmând ca în ultima etapă din tur să primească vizita campioanei Olimpia Cluj.