4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM, vicecampioană de toamnă

SCM, vicecampioană de toamnă

Carmen Ilie Șelaru (la minge) și colegele sale au făcut un tur de campionat foarte bun
Carmen Ilie Șelaru (la minge) și colegele sale au făcut un tur de campionat foarte bun

Handbalistele de la SCM Craiova au încheiat turul Ligii Naționale cu o înfrângere. Elevele lui Gheorghe Sbora și Aurelian Roșca au întâlnit joi în deplasare, formația Corona Brașov, antrenată de craioveanul Bogdan Burcea, iar ardelencele s-au impus cu scorul de 24-17 (14-11). Această înfrângere vine după 11 victorii consecutive obținute de craiovence.
Pentru SCM au evoluat jucătoarele: Munteanu, Paşca – Pârvuţ (2 goluri), Eidem (7), Apipie (5), Lazarin, Zamfirescu (1), Tănăsie (1), Şelaru, Georgescu, Florica, Ianaşi (1), Tomescu și Cioaric.
„Dacă nu introduci mingea în poartă, nu ai cum să câştigi. Aşa s-a întâmplat cu noi astăzi. Este diferenţă mare între obiectivele celor două echipe, iar noi, s-a văzut, avem multe jucătoare tinere. Felicit echipa gazdă, pentru jocul prestat şi pentru victorie“, a spus după meci antrenorul oltencelor, Aurelian Roșca, citat de Handbalvolei.
După 13 etape disputate din acest sezon, SCM Craiova ocupă un excelent loc doi. Aneta Pârvuț și colegele sale au 11 victorii și doar două înfrângeri (cu HCM Baia Mare și Corona Brașov), cu un total de 33 de puncte. Primul loc este ocupat de campioana HCM Baia Mare (36p), iar podiumul este completat de CSM București (32p). Pentru handbalistele craiovene va urma o pauză competițională, excepție făcând portarul Ionica Munteanu și extrema Aneta Pârvuț, care se vor pregăti cu naționala României în vederea participării la Campionatul European, programat luna viitoare. Cealaltă formație olteană, HCM Vâlcea, a încheiat pe locul nouă turul de campionat, cu 14 puncte (patru victorii, două egaluri, șapte înfrângeri).

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS