4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportSCM-U, tot mai departe de semifinalele Ligii Balcanice

SCM-U, tot mai departe de semifinalele Ligii Balcanice

Echipa masculină de baschet SCM-U Craiova și-a diminuat șansele de calificare în semifinalele Ligii Balcanice, după ce a fost învinsă miercuri, pe teren propriu, de Sigal Priştina (Kosovo), cu scorul de 77-73 (15-15, 23-16, 21-18, 18-24) în meciul tur contând pentru play-off-ul de calificare în semifinalele Ligii Balcanice.
Antrenorul formației craiovene, Andelko Mandic, a spus la finalul partidei că elevii săi nu au avut deloc încredere în forțele proprii și că fiind un meci cu miză mare nu au făcut față presiunii.
„Felicit jucătorii de la Priștina. Au avut mai multă încredere în ce au făcut. Noi am fost prea confuzi, fără încredere. Poate că nu putem face față presiunii. De fiecare dată când ne-am aflat în fața unei asemenea situații, să avem nevoie mare de victorie, nu ne-a ieșit. Mai avem meciul retur și vom încerca să câștigăm. Mulțumesc publicului pentru susținere. Sunt supărat nu doar din cauza rezultatului partidei, ci pentru faptul că jucătorii nu au avut încredere în forțele lor“.
Pentru SCM-U Craiova au evoluat: Petrişor, Bureau (19 puncte), Bozovic (17), Boltic (7), Şanta (4), Marojevic (15), Micic, D. Andrei (3), Bosnjak (8).
De partea cealaltă, principalii macatori ai oaspeţilor au fost J. Hulls (28p), Trajkovski (13) şi Mavunga (13).
Partida retur se va disputa pe 25 martie, pe terenul formaţiei kosovare. Craiovenii vor juca mâine în campionatul intern, pe teren propriu, cu CSU Atlassib Sibiu. Meciul se va juca în Sala Polivalentă, de la ora 19.30.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS