5.6 C
Craiova
joi, 14 noiembrie, 2024
Știri de ultima orăSportMerg pe Litoral fără Eidem, dar cu gândul la victorie

Merg pe Litoral fără Eidem, dar cu gândul la victorie

Tinerele jucătoare împrumutate de la HCM Baia Mare, Zamfirescu (stânga), Tiron (centru) şi Tănasie, vor să ducă SCM Craiova în cupele europene
Tinerele jucătoare împrumutate de la HCM Baia Mare, Zamfirescu (stânga), Tiron (centru) şi Tănasie, vor să ducă SCM Craiova în cupele europene

Echipa feminină de handbal SCM Craiova va disputa sâmbătă, de la ora 12.00, ultimul meci în deplasare din returul Ligii Naţionale. Oltencele vor înfrunta Neptun Constanţa, în cadrul etapei a 25-a, şi au nevoie de cele trei puncte pentru a-şi asigura locul patru la intrare în play-off.
Jucătoarele de la Neptun Constanţa nu s-au antrenat la începutul acestei săptămâni, din cauza problemelor financiare, dar zilele trecute au strâns rândurile şi se vor prezenta la meciul de sâmbătă.
Gazdele, pregătite de un antrenor priceput, Ion Crăciun, sunt pe locul 12 în clasament, cu 20 de puncte şi vor juca în play-out. Dacă în campionat luptă pentru evitarea retrogradării, în cealaltă competiţie internă, Cupa României, constănţencele sunt în semifinale, urmând să înfrunte campioana HCM Baia Mare, în timp ce în celălalt joc se vor întâlni SCM Craiova şi CSM Bucureşti. Turneul este programat pe 25 şi 26 aprilie, în Baia Mare.

Au cinci puncte în faţa Romanului

SCM Craiova ocupă locul patru în Liga Naţională, cu 46 de puncte, la cinci puncte în faţa ocupantei locului cinci, HCM Roman.
Jucătoarele de la HCM Roman vor juca runda aceasta cu HC Zalău (locul 6), iar în ultima etapă cu Slobozia (locul 13). Etapa viitoare, craiovencele vor primi vizita Coronei Braşov (locul 3). „Lupta pentru locul patru continuă. Ne mai trebuie o victorie şi mergem la Constanţa pentru a obţine cele trei puncte. Cred că Romanul, o echipă redutabilă, nu se va împiedica în ultimele două etape“, a spus Aurelian Roşca, antrenor. Acesta alături de Gheorghe Sbora vor încerca să ducă SCM Craiova în cupele europene.

Ghinionul accidentărilor

Pe finalul acestui retur, la echipa craioveană au apărut problemele medicale. Mai întâi, portăriţa Mirela Nechita s-a accidentat, apoi s-a operat, iar săptămâna trecută, la meciul cu Deva, altă handbalistă importantă din lotul alb-albastru, norvegianca Ane Eidem, a părăsit terenul accidentată.
Interul dreapta are entorsă la genunchi şi a plecat acasă, în Norvegia, pentru a petrece Paştele catolic alături de familie, dar şi ca să facă analize amănunţite pentru a afla cu exactitate cât de gravă este accidentarea sa.

Le ţine pumnii colegelor

Sportiva nordică, singura stranieră din lotul craiovean, le-a transmis vineri fanilor şi colegelor un mesaj emoţionant, spunând că-şi doreşte să revină în Bănie, să joace pentru SCM. „Lucrurile nu merg întotdeauna cum ne planificăm şi să mă accidentez nu a făcut parte din planul meu. Le mulţumesc tuturor pentru încurajări şi pentru mesajele trimise, sprijinul lor înseamnă mult pentru mine. Acum voi pleca acasă, în Norvegia, să văd cât de serioasă este accidentarea. A fost un vis pentru mine să joc la Craiova, cele mai frumoase clipe din cariera mea, şi sper că nu am jucat ultimul meci în tricoul Craiovei. Nu ştiu ce ne rezervă viitorul, dar acum îmi doresc să mă refac repede şi să petrec câteva zile cu familia. Am încredere că meciul următor va fi câștigat de colegele mele. Voi fi cea mai mare susţinătoare a lor“, a spus jucătoarea de 22 de ani.
Meciul de sâmbătă va fi special pentru Bianca Tiron, care înainte să fie transferată de campioana HCM Baia Mare, în vara anului trecut, a fost jucătoare de bază la formaţia din Constanţa.
Cealaltă formaţie olteană, HCM Vâlcea, a jucat vineri seară, după închiderea ediţiei, pe teren propriu, cu Dunărea Brăila.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS