8.4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportJuniorii B de la CSU, la un punct de turneul final

Juniorii B de la CSU, la un punct de turneul final

Alex Popescu (la minge) şi colegii săi sunt la un pas de turneul final (foto: Alexandru Vîrtosu)
Alex Popescu (la minge) şi colegii săi sunt la un pas de turneul final (foto: Alexandru Vîrtosu)

Reprezentantele Olteniei de la faza zonală a campionatului naţional de juniori B, CS Universitatea Craiova şi Şcoala de Fotbal „Gică Popescu”, au bifat victorii frumoase ieri seară, în etapa a doua, însă doar prima are şanse de a continua competiţia.

La Timişoara, CS Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 în faţa Universităţii Cluj, golurile alb-albaştrilor fiind marcate de Vlădoiu şi Cojocaru.

Antrenorul oltenilor, Nelu Petrişor, a început meciul cu următorii jucători: Vlad – Vlădoiu, M. Ivan, Cojocaru, Andrei – Constantin, Hodea – Dinu, Ţoiu, Al. Popescu – Jurj. Pe parcurs au mai intrat: Ion, Bârzan, Medrea, Cârlig, Roman.

„Rezultatul e super bun, ne-au crescut şansele enorm să continuăm competiţia. Acum s-a jucat mai tacticizat, deoarece pentru ei era ultima şansă de a rămâne în cărţi, iar pe mine mă interesa rezultatul. S-a început cu dominarea noastră, am controlat, apoi, când am avut 2-0 am închis jocul. A fost un meci plăcut, de luptă, de angajament. Dar a fost căldură mare, cred că au fost 25-30 de grade. Au băut copii trei baxuri de apă, dar au şi alergat, au muncit mult. Acum avem două variante, egal sau victorie, cu ACS Poli Timişoara în meciul de joi ca să mergem mai departe. E meciul decisiv”, a declarat antrenorul Nelu Petrişor, pentru GdS.

În celălalt meci al zilei, ACS Poli Timişoara a dispus de Ceahlăul Piatra Neamţ cu scorul de 5-2.

După două runde, clasamentul grupei D arată astfel: 1. CSU Craiova 6 puncte (golaveraj 5-0), 2. ACS Poli Timişoara 4 (7-4), 3. Universitatea Cluj 1 (2-4), 4. Ceahlăul 0 (2-8).

Mâine, în ultima rundă, programată de la ora 11.00, CS Universitatea Craiova întâlneşte pe ACS Poli Timişoara, iar Universitatea Cluj pe Ceahlăul Piatra Neamţ.

 

„Şcolarii” au învins, dar nu mai au şanse de calificare

 

La Constanţa, Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” a „stins” Farul ieri seară, câştigând cu 3-0, reuşitele fiind semnate de Zamfirescu, Tătulea şi Croitoru. De menţionat că gruparea de la „Hanul Doctorului” a încheiat meciul cu doi oameni mai puţin pe teren, atacanţii Voicu şi Firan primind cartonaşul roşu după două galbene fiecare.

Antrenorul Dorel Toma a mizat pe următorul unsprezece: Troc – Dicu, Burdeţ, Popovici, Piciu – Croitoru, Zamfirescu, Vâlcea, Tătulea – Firan, Voicu. Au mai intrat: Manda, Preoteasa, Talpă şi Butoi.

„Nu e corect ce se întâmplă, pentru că poţi rata calificarea dacă pierzi primul meci. Chindia, care azi (ieri – n.r.) a bătut pe Dinamo cu 1-0, se califică la turneul final cu două goluri marcate, pentru că ne-au bătut pe noi în primul meci tot cu 1-0, printr-o greşeală de portar. Degeaba o să câştigăm joi (mâine – n.r.) cu Dinamo, iar ei pierd cu Farul, pentru că se ia în calcul meciul direct. Chindia a fost, poate, cea mai slabă echipă de aici, dar şi cea mai norocoasă, pentru că şi cu noi, şi cu Dinamo, a câştigat prin goluri venite pe fondul unor greşeli de portari”, a comentat managerul Şcolii de Fotbal „Gică Popescu”, Paul Răducan, pentru GdS.

După două etape, clasamentul grupei A arată astfel: 1. Chindia Târgovişte 6 puncte (golaveraj 2-0), 2. Dinamo 3 (5-1), 3. „GP” Craiova 3 (3-1), 4. Farul Constanţa 0 (0-6).

Mâine, în ultima etapă, programată la ora 11.00, Şcoala de Fotbal „Gică Popescu” va întâlni pe Dinamo, iar Farul pe Chindia.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS