4 C
Craiova
joi, 12 decembrie, 2024
Știri de ultima orăSportPascu, cel mai harnic antrenor de la SCM-U

Pascu, cel mai harnic antrenor de la SCM-U

Echipa masculină de volei SCM-U Craiova, performera clubului, începe să prindă contur. Medaliați cu bronz, o bună parte din jucătorii care au făcut parte din echipă și-au prelungit înțelegerea cu SCM-U. Este vorba despre căpitanul Laurențiu Lică, Bogdan Ene, Răzvan Vâlcelean, Nicușor Ghionea și Laurențiu Marciu. Antrenorul Dănuț Pascu a adus și doi jucători de la alte echipe. Este vorba despre Andrei Georgescu, voleibalist născut în Bănie și format la Colegiul Național „Nicolae Titulescu“, care revine acasă după ce a evoluat la vicecampioana CSVM Zalău, și de Vlad Cuciureanu, venit de la Phoenix Șimleul Silvaniei. „Eu în fiecare an am încercat și am reușit să fac echipa cât mai repede. Excepție a făcut sezonul trecut, când era un director nou, s-au schimbat contractele jucătorilor și am mai întârziat. Și Mihai Mărieș va continua cu noi. El este acum în concediu, dar va semna în scurt timp. Mai vreau să aduc o extremă din România și trei străini pe posturile de ridicător, centru și extremă“, a spus ieri Dănuț Pascu. În noul sezon, alb-albaștrii vor evolua tot în trei competiții, campionat, cupa României și Cupa CEV, acolo unde oltenii vor înfrunta formația Fatra Zilin, din Cehia, în dublă manșă. Primul meci va avea loc în perioada 3-5 noiembrie, iar cel de-al doilea în intervalul 17-19 noiembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS