Antrenorul formației Pandurii, Edi Iordănescu, a vorbit despre perioada de pregătire petrecută până acum în Hoenderloo (Olanda), a mărturisit care sunt punctele forte și slăbiciunile echipei sale și s-a plâns de valoarea adversarilor pe care i-a întâlnit până acum.
„Acest cantonament oferă condiții foarte bune de lucru, avem exclusivitate la teren și putem să rămânem cât dorim pe el. Este o zonă foarte liniștită și ne ajută să ne gândim numai la pregătire, pentru că în apropiere nu există nici un fel de atracții. Am făcut antrenamente cu volum mai mare în această perioadă, ședințe în care ne-am propus să ne atingem niște obiective. În plus, putem să lucrăm și individual, pe posturi. Avem totuși și un dezavantaj, acela că nu este foarte ușor să găsim adversari la nivelul pe care eu l-aș dori. Faptul că sezonul la noi debutează destul de repede (11 iulie – n.r.) ne-a pus în dificultate în a ne găsi adversari buni, pentru că toate echipele din campionatele puternice încep pregătirea mai târziu. Oricum, amicalele au rămas în plan secund, pentru că nu puteam să facem pregătirea în funcție de jocuri. Echipa a jucat cu poftă în primul meci, cu Lunermark, pentru că am întâlnit un adversar inferior. Am avut inițiativă, am fost echipa care a construit foarte mult și a generat multe ocazii și goluri. Am câștigat cu 21-1, o premieră și pentru Pandurii cred. În jocul doi, cu Team Koot Azur, am învins cu 8-0. Rezultatele astea dau încredere, însă e nevoie să întâlnim și niște adversari care să ne pună mai mult în dificultate și sper ca următorii trei parteneri să facă acest lucru“, a declarat Edi Iordănescu, pentru site-ul oficial al grupării gorjene.
Așteaptă întăriri la echipă
Tehnicianul pandurilor este nemulțumit de faptul că întârzie să apară jucătorii noi, în prezent având doar 17 jucători de câmp la dispoziție, dar este bucuros că nu au fost consemnate accidentări.
„Cu excepția lui Paul Anton, care are o problemă mai veche, cu spatele, stăm bine din punct de vedere medical și asta mă bucură, pentru că oricum avem lotul destul de restrâns. Avem 17 jucători de câmp, nu putem să lucrăm chiar tot ce ne-am dori, nu putem să punem două echipe față în față. Cu toții știm că ne-au plecat foarte mulți jucători de calitate, am pierdut și la capitolul experiență, și omogenitate, și dacă mai apăreau, Doamne ferește, și accidentări chiar aveam probleme. Sunt foarte mulțumit de modul în care au răspuns jucătorii. Ca să fac o paralelă cu perioada din iarnă, fotbaliștii s-au acomodat cu metodele noastre de lucru, destul de agresive, și răspund foarte bine. Au altă disponibilitate la efort, au altă implicare la antrenamente și pot să spun cu tărie că a crescut și nivelul de concentrare la antrenamente. Toate astea coroborate fac ca ei să asimileze mai repede și automat să apară și progresul. Lucrăm după multe metode noi, pe care și eu le-am văzut în străinătate, la cluburile mari unde am participat la antrenamente, și sunt lucruri care nu au cum să nu te ajute să progresezi“, a spus Edi Iordănescu. Acesta a explicat care sunt posturile deficitare: „În special în axul central sunt probleme. Acolo am pierdut foarte mulți jucători și trebuie să completăm. Trebuie să aducem întăriri la nivelul fundașilor centrali, a mijlocașilor centrali, sunt posturi care nu sunt acoperite în totalitate. Am spus-o mereu că pentru mine nu vor exista titulari și rezerve, nimeni nu are în contract vreo clauză care să spună așa ceva. Cine se pregătește este profesionist și are grijă de viața sa extrasportivă și, bineînțeles, dă randament la jocuri își câștigă singur dreptul de a fi titular. Avem nevoie să ne completăm atât cantitativ, cât și calitativ pe mai multe posturi, dar în special pe axul central“.